Justiție Constanța Acționar al Oil Terminal SA cere în instanță suspendarea provizorie a efectelor raportului pe trimestrul I din 2026
Justiție Constanța: Acționar al Oil Terminal SA cere în instanță suspendarea provizorie a efectelor raportului
21 May, 2026 11:19
ZIUA de Constanta
165
Marime text
165
Marime text

Un nou dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Constanţa, având ca obiect suspendarea provizorie a efectelor raportului aferent trimestrului I al anului 2026 publicat de Oil Terminal SA.
Potrivit datelor publice din portalul instanțelor, dosarul cu numărul 2857/118/2026 a fost înregistrat la data de 20 mai 2026, în cadrul Secției a II-a civile, specializată în litigii cu profesioniștii.

Reclamant în cauză este Andrei Sebastian Dumitrescu, iar pârât este societatea Oil Terminal SA. Obiectul cauzei este o ordonanță președințială prin care se solicită suspendarea provizorie a efectelor „raportului trimestrului I al anului 2026”, document publicat la data de 14 mai 2026.
În acest moment, dosarul se află în faza de fond, iar pe portalul instanței nu sunt afișate încă termene de judecată.
Raportul trimestrului I al anului 2026
Societatea OIL TERMINAL SA informează acționarii și investitorii cu privire la disponibilitatea Raportului societății pentru Trimestrul I 2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare și art. 130 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare.
Raportul OIL TERMINAL SA aferent Trimestrului I 2026 este transmis Bursei de Valori București și Autorității de Supraveghere Financiară în data de 14.05.2026.
Raportul pentru trimestrul I 2026 al Societății OIL TERMINAL SA cuprinde:
- Situația interimară simplificată revizuită a poziției financiare la 31.03.2026;
- Situația interimară simplificată revizuită a rezultatului global la 31.03.2026;
- Situația interimară simplificată revizuită a fluxurilor de trezorerie la 31.03.2026;
- Situația interimară simplificată revizuită a modificărilor capitalurilor proprii la 31.03.2026;
- Note la situațiile financiare interimare simplificate revizuite la 31 martie 2026;
- Raportul Administratorilor Societății OIL TERMINAL SA pentru Trim. I 2026 încheiat la data de 31 martie 2026;
- Raportul de revizuire a Situațiilor financiare interimare simplificate pentru perioada de trei luni încheiate la 31 martie 2026;
- Declarația persoanelor responsabile din cadrul Societății OIL TERMINAL SA Constanța.
Raportul Societății OIL TERMINAL S.A. aferent Trimestrului I 2026 este pus la dispoziția publicului, în scris, la cerere, la sediul societății din str. Caraiman nr. 2, la Birou Acționariat Comunicare, precum și în format electronic pe website-ul societății http://relatia.oil-terminal.com/raportari-trimestriale/, începând cu data de 14.05.2026.
Raportul Societății OIL TERMINAL SA aferent Trimestrului I 2026 va rămâne disponibil publicului cel puțin 5 ani.
Raportul Societății OIL TERMINAL SA aferent Trimestrului I 2026 poate fi consultat accesând link-ul de mai jos.
Rezultatele economico-financiare realizate în Trimestrul I 2026 se prezintă astfel:
- Cifra de afaceri netă: 95.660 mii lei
- Venituri totale: 95.812 mii lei
- Cheltuieli totale: 80.842 mii lei
- Profit brut: 14.970 mii lei
- Profit net: 12.575 mii lei
- EBITDA: 30.571 mii lei
- Marja profit brut (%CA): 15,6%
La 31.03.2026 cifra de afaceri a crescut cu 18,1% comparativ cu nivelul planificat prin BVC pentru trim. I 2026, ca urmare a depășirii cu 31% a cantităților prognozate și comunicate de clienți a fi derulate în perioada de referință.
Astfel, comparativ cu nivelul bugetat pentru această perioadă, la 31 martie 2026 societatea înregistrează un profit brut în sumă de 14,97 mil. lei, mai mare cu 14,44 mil. lei și EBITDA în sumă de 30,57 mil. lei, mai mare cu 89,6%.
Despre Oil Terminal SA
Socitatea Oil Terminal SA a fost fondată în anul 1991, are sediul în municipiul Constanța, strada Caraiman nr. 2 și se ocupă de „Manipulări”.
Conform termene.ro, acționari sunt Ministerul Energiei și o listă de persoane fizice și juridice, iar administratori sunt Bodu Sebastian Valentin, Cononov Paul, Dobre Călin Victor, Misa George Silvian, Precup Mihai Călin, Teșeleanu George și Ungur Ramona.
Cononov Paul mai este asociat unic și administrator la Euraya Expert SRL.
Bodu Sebastian Valentin mai este asociat la TVStore SRL și membru în consiliul de supraveghere la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA.
Misa George mai este asociat la Syl Soft Management SRL și administartor provizoriu la Patrimoniu Constanța Litoral SRL.
Dobre Călin Victor mai este asociat la Solara Invest SRL, asociat unic la Stash One SRL și administartor la Metrolul SA.
Ungur Rmona mai este asociat și administrator la Netram Consulting SRL, Delicaterium Experience SRL, Fib Bridge SRL, DB5 Light One SRL, DB5 Light Two SRL, DB5 Light Four SRL, asociat la Bluestone Yohji Green SRL, acționar la Energy Capital Finance IFN SA și administrator la DB5 Light Five SRL.
Precup Mihai Călin mai este administrator la Compania Națională Poșta Română SA.
Teșeleanu George mai este asociat unic la Pantheon Management SRL, asociat la Agora Project SRL, Urbis Media Press SRL, administrator Confex Matex International SA, Societatea Națională „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța” SA și reprezentant asociat persoană juridică la Pantheonconsulting SRL.
În anul 2024, societatea Oil Terminal SA a înregistrat o cifră de afaceri de 473.989.928 lei, cu un profit de 19.203.979 lei, la 1.016 angajați, având datorii în valoare de 289.915.843 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Termen important la Curtea de Apel Constanța: Suspendarea reorganizării CT BUS SA, în atenția judecătorilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


