Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:37 12 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISCTR Timișoara. Zece inspectori reținuți pentru luare de mită!

ro

11 Jun, 2025 21:11 446 Marime text


Zece inspectori, inclusiv șeful teritorial Ilie-Lucian Sîrbu și coordonatorul județean Dan-Nicolae Gherman, au fost reținuți de procurorii DNA pentru 24 de ore! Aceștia sunt acuzați de luare de mită în formă continuată și alte infracțiuni conexe.

Potrivit DNA, prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită, presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și exploatării agregatelor minerale, în legătură cu „protecția” oferită de către inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara în fața controalelor efectuate.



Oficial de la DNA 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 iunie 2025, respectiv 11 iunie 2025, față de inculpații:

          - SÎRBU ILIE-LUCIAN, inspector-șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale) și participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
          - GHERMAN DAN-NICOLAE, coordonator județean Timiș în cadrul I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5,  pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals intelectual;
          - ROGOBETE DANEL-VASILE, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) și fals intelectual;

          - MEREU GEORGE-MARIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (43 acte materiale);
          - RODEAN EMILIAN-IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (13 acte materiale);
          - GHERMAN OCTAVIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale);
          - DAVID GABRIEL-CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale);
          - FOGAȘ ALIN-SEBASTIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);  
          - LUPA ALIN-PETRIȘOR, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale);
          - DAN DANIEL-MAXIMILIAN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (7 acte materiale);
         
         

Primii patru (4) inculpați din cei zece (10) menționați anterior
vor fi prezentați la data de 11 iunie 2025 cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Timiș.
 
         
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
          - TOMA VLAD-ROMEO, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);
          - MIHĂESCU CONSTANTIN, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale);
          - STOIAN CĂTĂLIN-ARIS, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale);
          - POPA IONUȚ-MARIUS, inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R. - Inspectoratul Teritorial nr. 5, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
                 
În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită, presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și exploatării agregatelor minerale, în legătură cu „protecția” oferită de către inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara în fața controalelor efectuate.
         
Astfel, în schimbul unor sume de bani primite lunar cu titlul de mită, chiar sub forma unui „abonament”, inspectorii I.S.C.T.R. Timișoara nu ar fi sancționat autovehiculele societăților respective care efectuau transporturi rutiere și totodată, i-ar fi anunțat pe aceștia despre eventualele controale efectuate. Valoarea acestor abonamente ar fi fost stabilită în funcție de numărul de autovehicule folosite la transport și de amploarea activității de exploatare a agregatelor minerale.
        
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
         
În perioada decembrie 2024 – mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani (câte 2.500 de euro) și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale și de la subordonați, pentru asigurarea protecției acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.
         
Protecția oferită de inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi fost pentru ca inspectorii I.S.C.T.R. din subordinea sa, să nu sancționeze societățile respective cu ocazia depistării în trafic a autovehiculelor societăților care transportă mărfuri peste tonaj, depășind limitele legale admise la transport pe drumurile publice în ceea ce privește greutatea.
         
De asemenea, în data de 06 februarie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian nu ar fi trimis, la solicitarea polițiștilor rutieri din cadrul I.P.J. Timiș, un echipaj din cadrul I.S.C.T.R. pentru a cântări un ansamblu rutier oprit în trafic, care depăşea masa totală maximă admisă în circulație, determinându-i fără vinovăție pe aceștia, să nu aplice o sancțiune contravențională societății comerciale care deținea autovehiculul și să nu ia măsura complementară privind indisponibilizarea autovehiculului respectiv.
         
În contextul menționat anterior, în cursul lunilor aprilie și mai 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit printr-un intermediar suma totală de 5.000 de euro, pentru protecția unei societăți comerciale cu activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri, pe lunile respective.
         
Ulterior, la data de 10 iunie 2025, inculpatul Sîrbu Ilie-Lucian ar fi primit în aceeași modalitate suma de 1.500 de euro, ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
         
În perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae, în calitatea menționată anterior, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi primit mai multe sume de bani și diverse bunuri de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale, pentru a asigura protecție acestor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R. Timișoara.
         
Totodată, la data de 14 februarie 2025, inculpatul Gherman Dan-Nicolae ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăți comerciale faptul că subordonații săi din cadrul I.S.C.T.R. Inspectoratul Teritorial nr. 5, urmează să efectueze un control tematic la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.
         
         
În perioada decembrie 2025 – aprilie 2025, cei doisprezece (12) inspectori de trafic rutier menționați anterior, ar fi pretins și primit de la șoferi opriți în trafic mai multe sume de bani și bunuri, pentru a nu le aplica amenzi contravenționale pentru:
          - nerespectarea perioadelor de condus și repaus,
          - lipsa unor documente;
          - prezentarea unor acte neconforme legate de transport.
 
         
Totodată, unii dintre inspectorii de trafic rutier ar fi primit de la aceleași persoane, diverse sume de bani pentru asigurarea protecției unor societăți comerciale în fața controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.
 
         
Față de restul de șase inculpați care nu vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la instanță, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11 iunie 2025.
         
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șase inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
          - să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
          - să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
          - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
          - să nu exercite funcția de inspector de trafic rutier în cadrul  I.S.C.T.R.
                   
Celor șase inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
          
Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.
        
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.         
         
Totodată, în cursul zilei de 10 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii anticorupție au efectuat percheziții domiciliare în 30 de locații situate pe raza județelor Timiș și Arad.
           
În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale și structurile subordonate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
         
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
         
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



Citește și:

Oficial de la DNA despre dosarul în care au fost trimiși în judecată arhitectul-șef din Năvodari, Cotigi Giorgiana, Damian Adrian și Vasea Traian
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii