Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Închis la Penitenciarul Poarta Albă Un apropiat al „regelui cocainei din Bulgaria“ a fost condamnat la Constanța

ro

15 Apr, 2021 00:00 2020 Marime text
  • Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în interesul soluţionării cauzei cu ofiţerii DEA, din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, dar şi cu Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale precum şi cu autorităţile judiciare partenere din Grecia, Bulgaria şi Italia.

Tribunalul Constanța a decis condamnarea lui bulgarului Radoslav Georgiev Atanasov, de aproximativ 50 de ani, cunoscut drept apropiat al lui Banev Evelin Nikolov, zis Brendo sau „Regelui cocainei din Bulgaria“, la pedeapsa 11 ani, cinci luni și șapte zile de închisoare.


Decizia luată în dsoar (http://portal.just.ro/118/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11800000000197651&id_inst=118) nu este definitivă și a fost luată la după contopirea altor pedepse primite de Atanasov, aflat în prezent în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța.

Tribunalul Constanța a scăzut din pedeapsa aplicată prin prezenta, de 11 ani, 5 luni si 7 zile închisoare, perioada executată pe teritoriul Italiei și României.

În ianuarie 2013, DIICOT anunța „destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, constituit cetăţeni columbieni, români, bulgari şi italieni, specializat în traficul internaţional de droguri de mare risc – cocaină“.

„Gruparea reprezenta una dintre cele mai active şi ermetice reţele de traficanţi de droguri din Europa, cu membri extrem de violenţi, care, sub coordonarea liderilor - inculpaţii Banev Evelin Nikolov, zis Brendo, 48 de ani şi Radoslav Georgiev Atanasov, 42 de ani, au organizat transporturi de cocaină, de ordinul sutelor de kilograme, pe relaţia America de Sud - Europa de Vest“, se mai arată într-un comunicat oficial al DIICOT https://www.diicot.ro/mass-media/896-comunicat-de-presa-16-01-2013 .

Anchetatorii mai precizează că drogurile erau transportate cu iahturi, transbordate pe vase de transport mărfuri, preluate de pe aceste vase cu bărci de mare viteză şi descărcate în porturi de interes pentru gruparea infracţională.

Inculpaţii au intenţionat ca parte din drogurile de mare risc, procurate din America de Sud, să fie introduse pe teritoriul Uniunii Europene, folosind ca rută alternativă România – portul Constanţa, potrivit DIICOT.

„În acest context, în cursul lunii aprilie 2012, procurorii D.I.I.C.O.T. au procedat la capturarea cantităţii de aproximativ 50 kilograme cocaină, puritate 93%, introduse de către membrii grupării pe teritoriul României, în scopul comercializării. Valoarea drogurilor de mare risc este de 6 milioane Euro. Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii a fost asigurat de către DOS şi SRI. Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în interesul soluţionării cauzei cu ofiţerii DEA, din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti“, se mai arată în comunicatul DIICOT in 2013. .

Pe parcursul cercetărilor, procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat şi cu Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale precum şi cu autorităţile judiciare partenere din Grecia, Bulgaria şi Italia.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

Mandate de arestare anulate la Constanța într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România

Lista completă!
Peste 50 de constănțeni au fost trimiși în judecată, în operațiunea „Omaha“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii