Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:31 23 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ziua pronunțării Dosarul unui fost primar din Tulcea, acuzat de luare de mită, repus pe rol

ro

28 Jan, 2022 00:00 4354 Marime text

 
  • Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă! 
 
Curtea de Apel Constanța are așteptată să se pronunțe ieri, 27 ianuarie 2022, în dosarul în care Ilie Munteanu, fostul primar al comunei tulcene Crişan, acuzat de luare de mită, a fost condamnat în primă instanță, la trei ani și nouă luni de închisoare.
 
Curtea de Apel nu s-a mai pronunțat în dosar, iar după ce a admis cererea fostului edil a repus cauza pe rol în vederea punerii în discuţie a probatoriilor solicitate în apărare.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 10 martie 2022.
 
Fostul edil este suspectat că, la începutul lunii martie 2020, inculpatul, în calitate de primar al comunei Crișan, jud. Tulcea, ar fi „blocat plățile lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019, lăsând să se înțeleagă că pretinde de la numitul (...) o sumă de bani din plata efectuată, și că ar fi acceptat la datele de 16.03.2020 și 01.04.2020 primirea unei sume de bani necuvenite și a primit la data de 03.04.2020 suma de 10.000 (zece mii) lei ca recompensă pentru acordarea contractului de reabilitare a unei școli și urmare decontului lucrărilor suplimentare aferente derulării contractului de execuție lucrări nr. 86/R5 din data de 13.08.2019“.
 
În apărarea sa, fostul primar a declarat că era convins că plicul pe care i l-a înmânat denunțătorul conține înscrisuri pentru contractarea unei alte lucrări, respingând acuzațiile DNA.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Bănuiți de luare de mită
Cu ce averi părăsesc sistemul, pe ușa din dos, inspectorii de la Fisc Adrian Fotin, Mihai Bușu și Stere Anagnoste (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii