Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În urmă cu scurt timp! Decizie definitivă la Curtea de Apel Constanța privind Catedrala Eroilor (MINUTA)

ro

14 Mar, 2022 17:01 1924 Marime text


În urmă cu doar câteva momente, Curtea de Apel Constanța a pronunțat o decizie definitivă în procesul ce vizează Autorizația de construire pentru ridicarea Catedralei Eroilor „Sfânta Treime“, pe care Arhiepiscopia Tomisului o ridică în zona Casa de Cultură din oraș!

Judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, în completul C2 Recurs, format din magistrații Carmen Duță și Livia Augustina Nistor, au decis astăzi, 14 martie 2022, să trimită dosarul înapoi, pentru rejudecarea cererii de anulare a Autorizației de construire.

Hotărârea a fost pronunțată în dosarul 5311/118/2019*, deschis de Asociația Constanța Altfel, și a răsturnat, practic, prima decizie, pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care cererea de anulare a autorizației fusese respinsă.

Iată minuta hotărârii Curții de Apel Constanța de astăzi:


Dec./14.03.2022 Admite recursul. Casează în tot sentinţa recurată şi trimite cauza primei instanţe pentru rejudecare. Definitivă. Pronunţată azi,14.03.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.


Așa cum arătam în edițiile anterioare, potrivit datelor oficiale, Asociația a solicitat tribunalului să se dispună anularea Autorizației de construire nr. 201/08.02.2019 eliberată în beneficiul Arhiepiscopiei Tomisului – Parohia Sfânta Treime având ca obiect „Continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1/03.01.2013 „Construire Catedrala Eroilor“, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Hotarârea nr. 1416/2020, din 04.11.2020, Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de reclamanta Asociaţia Constanţa Altfel în contradictoriou cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia Sfânta Treime, ca lipsită de interes.
 
Dosarul a fost soluționat inițial, potrivit datelor noastre, de completul prezidat de Marilena Mircioi, judecător în cadrul Secției Contencios, administrativ fiscal din Tribunalul Constanța.
 
Amintim că în luna octombrie 2019, judecătorii de la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au admis cererea Asociaţiei „Constanţa Altfel“ şi au decis suspendarea executării autorizaţiei nr. 2018/08.02.2019 emisă de Primăria Constanţa pentru Arhiepiscopia Tomisului şi Parohia „Sfânta Treime“, situată în parcul de la Casa de Cultură din Constanţa.
 
În anul 2007, s-a început construcţia Catedralei Eroilor.
 
Catedrala are forma unei cruci greceşti, cu o suprafaţă la sol de 1344 mp, având şi două balcoane interioare, primul la cota +5 m, în suprafaţă de aproximativ 400 mp, şi al doilea la cota +10 m în suprafaţă de aproximativ 180 mp.


În urma deciziei de astăzi a Curții de Apel Constanța, dosarul va fi trimis înapoi Tribunalului Constanța, instanță care va rejudeca dosarul.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii