Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:33 07 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

Impozit majorat cu 400% pentru Vila Regală! Cine și când ia decizia (document)

ro

18 Nov, 2021 00:00 1338 Marime text
  • În dosarul cu numărul 7096/118/2021 compania Light System a cerut nularea HCL 439/28.12.2020, prin care s-a decis o supraimpozitare de 400% pentru monumentul istoric Vila Regală din Mamaia.
  • Procesul este programat să înceapă la data de 17 ianuarie 2022, cazul fiind în atenția completului CA7 al Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prezidat de magistratul Răzvan Pricop.
  • În Secțiunea Document puteți consulta HCL 439/28.12.2020.
 
Tribunalul Constanța a stabilit data la care va fi analizată contestația introdusă de firma care deține Vila Regală din Mamaia împotriva deciziei administrației locale de a majora impozitul pentru monumentul istoric cu 400%, din cauza stării în care se află clădirea!
 
Dosarul cu numărul 7096/118/2021, în care compania Light System a cerut anularea HCL 439/28.12.2020, în contradictoriu cu reprezentanții Consiliului Local Constanța, va fi analizat de magistrații Secției de contencios administrativ și fiscal la data de 17 ianuarie 2022.
 
Cazul se află în atenția completului CA7 al secției, prezidat de magistratul Răzvan Pricop.
 
Amintim, la finele anului 2020, clădirea a fost supraimpozitată, întrucât „se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite“.
 
Dosarul în care firma se „războiește“ cu municipalitatea a fost înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, la data de 21 septembrie 2021.
 
Înalta Curte stabilește proprietarul monumentului istoric
 
În proces, Light System SRL este reclamant, în timp ce pârât este Consiliul Local al Municipiului Constanța, iar obiectul dosarului este „anulare act administrativ anulare HCL 439/28.12.2020“.
 
Potrivit datelor oficiale, HCL nr. 439/28.12.2020 privește „majorarea cu 400% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2021, pentru imobilul situat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia – discotecă, piscină și castel, proprietatea SC Light System SRL, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită“.
 
Amintim, de asemenea, că, în paralel cu acest proces, Curtea Supremă a anunțat că va judeca, la data de 16 martie 2022, procesul privind anularea contractului prin care Mamaia SA a vândut Vila Regală către compania privată.
 
Este relevant faptul că, pe parcursul procesului pentru anularea contractului, Light System, proprietarul actual al monumentului istoric, a precizat că nu se opune acțiunii, fiind de acord cu anularea contractului.
 
De partea cealaltă, însă, Mamaia SA, companie al cărei acționar majoritar este statului, s-a opus anulării contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia, argumentând că „restituirea imobilului se poate realiza numai după aducerea bunului în starea în care s-a predat cu toate bunurile mobile accesorii predate sau prin înlocuirea lor“.
 
„Se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite“
 
Pentru starea în care se află la ora actuală monumentul istoric vorbește de la sine decizia Consiliului Local Constanța de a aplica o majorare a impozitului pe clădiri în cazul acestuia de 400%.
 
În articolul 1 al HCL nr. 439/2020 se arată că majorarea se aplică începând cu anul 2021 și, potrivit articolului 2, „clădirea situată în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia – discotecă, piscină și castel, se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite prin constatarea stării tehnice nesatisfăcătoare în baza criteriilor stabilite prin prevederile HCL nr. 27/2016 conform notei de constatare nr. 16485/11.12.2020 și fișei de evaluare a imobilului, anexă la somația nr. 139347/19.07.2019, care fac parte din prezenta hotărâre“.
 
De asemenea, consilierii locali au votat ca impozitul să rămână majorat cu 400% pentru Vila Regală „până la data ieșirii imobilului din categoria clădirilor neîngrijite“.
 
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă Tribunalul Constanța va anula sau nu hotărârea Consiliului Local Constanța de supraimpozitare a imobilului.
 
Împotriva deciziei Tribunalului Constanța se va putea face recurs de către oricare dintre părțile nemulțumite. În această situație, dosarul va ajunge în atenția Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Vila Regală din Mamaia, la Curtea Supremă! Ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii