Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imaginile, virale pe Facebook Închisoare cu executare pentru un bărbat care a urinat pe o autospecială a Poliţiei Române

ro

12 Jul, 2018 00:00 3396 Marime text
Un bărbat a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a urinat pe portiera stânga-spate a unei autospeciale din cadrul Poliţiei Române.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, aproape de jumătatea anului 2014, inculpatul, din Iaşi, o cunoştinţă mai veche a oamenilor legii, şi-a scos în public organele genitale şi s-a filmat în timp ce urina pe portiera stânga-spate a autospecialei poliţiei. Ulterior, inculpatul a postat public pe reţeaua de socializare Facebook imaginile respective.
 
În faţa magistraţilor, inculpatul a recunoscut, solicitând să fie judecat doar în baza probelor existente deja la dosar, totodată menţionând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a etnobotanicelor.
 
De menţionat că inculpatul fusese anterior eliberat condiţionat din executarea unei pedepse cu închisoarea de patru ani şi şase luni, cu un rest rămas neexecutat de aproximativ 600 de zile. Mai mult decât atât, individul a mai fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de furt, distrugere, violare de domiciliu, iar în Italia a fost găsit vinovat şi condamnat pentru tăinuire de bunuri furate.
 
Revenind la dosar, judecătorii au decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de două luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Instanţa a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de patru ani şi şase luni de închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2839/27.10.2011 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin nerecurare la 22.11.2011.
 
Instanţa a adăugat la pedeapsa de două luni de închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă restul rămas neexecutat, de 587 de zile de închisoare, în final, inculpatul având de executat pedeapsa principală totală de aproximativ un an şi opt luni de închisoare cu executare.
 
Decizia este definitivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii