Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată de ce a fost pus în libertate Liviu Dragnea! A avut ca avocat un fost administrator al APM Constanţa (Document)

ro

24 Jul, 2021 00:00 2913 Marime text
 
  • Liviu Nicolae Dragnea a participat la „activități cu caracter religios, la activități de grup, activități sportive, o serie concursuri tematice și nu în ultimul rând la nenumărate programe având ca obiect redactare reviste“.
 
Judecătorii de la Tribunalul Giurgiu și-au motivat decizia grație căreia Nicolae-Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD, a fost eliberat condiționat. Pe data de 15 iulie 2021, Liviu Dragnea a fost eliberat din pedeapsa de trei ani şi șase luni de închisoare în dosarul angajărilor aparent fictive de la DGASPC Teleorman.
 
Nicolae-Liviu Dragnea a avut-o ca avocat pe Flavia Cristiana Teodosiu, un cunoscut avocat bucureştean, specialist în drept comercial, administrativ şi civil, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Civile de Avocaţi Popovici şi Asociaţii, dar şi fost membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea. Flavia Cristiana Teodosiu a fost membru al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa în perioada 2012-2016.
 
Revenind, în motivarea deciziei, judecătorii de la Tribunalul Giurgiu arată, printre altele, că Liviu Nicolae Dragnea a participat la „activități cu caracter religios, la activități de grup, activități sportive, o serie concursuri tematice și nu în ultimul rând la nenumărate programe având ca obiect redactare reviste“.
 
O motivare în plus
 
„Atâta timp cât, din caracterizarea înaintată de penitenciar, rezultă că petentul a avut o atitudine pozitivă față de activitățile și programele de educație și asistență psihosocială, reusind să-și ridice și sanctiunea disciplinară, natura infracțiunii nu poate conduce la concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins. În plus, Tribunalul reține că orientarea europeană în această materie este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate“.
 
ԩAcordarea sau nu a liberării ținând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura și gravitatea infracțiunii comise, constituie o cauză de descurajare a persoanei condamnate în procesul de reintegrare deoarece aceasta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în niciun fel“.
 
„Timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului“
 
„Instanța, raportând întreaga perioadă executată, și în acord cu comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului București-Rahova care a propus în unanimitate liberarea petentului condamnat, apreciază că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional“, potrivit motivării.
 
Totodată, reține Tribunalul că „perioada de timp până la împlinirea integrală a duratei pedepsei nu este foarte mare, intervalul din pedeapsa executată de către condamnat fiind suficient pentru reeducarea sa, scopul pedepsei fiind atins“.
 
„Faptul ca petentul nu și-a recunoscut infracțiunea pentru care a fost condamnat, nu poate fi reținut ca un aspect negativ de natura a împiedica admiterea prezentei contestatii, legea instituind alte condiții care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui beneficiu, iar în lipsa oricăror antecedente penale este exclusă perseverența infracțională, cu atât mai mult cu cât petentul contestator urmează a beneficia pentru prima data de institutia liberarii condiționate. Relevant trebuie să fie doar comportamentul persoanei pe durata executării pedepsei, care, în cazul petentului, acesta a fost exemplar, fiind îndeplinite condițiile de a fi stăruitor în muncă, disciplinat (sancțiunea disciplinară fiind ridicată) și să dea dovezi temeinice de îndreptare“, se mai arată în motivarea judecătorilor.
 
Liviu Dragnea „s-a îndreptat și că se poate reintegra în societate“
 
„Conduita procesuală a petentului condamnat a fost una corectă, acesta prezentându-se în fata instanței prin intermediul sistemului de video conferință, apărările fiind tehnice, neducând la tergiversarea cauzei. Este adevărat, petentul nu și-a recunoscut faptele, dar acest aspect nu poate fi valorificat în defavoarea condamnatului, fiind propria apreciere a exercitării dreptului la apărare.
 
Potrivit art. 30 alin. 1 și 6 din Constitutia Romaniei, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. De asemenea articolul 10 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului consacra libertatea de exprimare, arătând că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, iar acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a se ține seama de frontiere. Față de toate aceste aspecte, Tribunalul și-a format convingerea că petentul s-a îndreptat și că se poate reintegra în societate“, conform motivării.
 
Sursa text: rolii.ro

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Liviu Dragnea, eliberat condiționat! A avut ca avocat un fost administrator al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii