Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:23 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gest șocant, în Tulcea! Un bărbat părăsit de nevastă, condamnat după ce ar fi înjunghiat-o cu un briceag. Curtea de Apel așteptată să dea sentința

ro

29 Nov, 2024 17:00 597 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels

Un bărbat suspectat că și-ar fi înjunghiat nevasta, într-un apartament din Tulcea, după aceasta l-ar fi părăsit, așteaptă sentința Curții de Apel Constanța. Anchetatorii spun că acesta ar fi căutat-o prin oraș, iar apoi și-ar fi deschis un cont de socializare fals, dându-se drept colega de muncă a victimei, pentru a afla adresa acesteia. Apoi, acesta ar fi trimis un mesaj pe Whatsapp de pe telefonul femeii, destinat noului iubit, în care i-ar fi spus să stea liniștit, că este bine. Faptele s-ar fi petrecut în martie 2023.
 
După ce a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare, într-un dosar de violență în familie, de către Tribunalul Tulcea, pe data de 11.09.2024, U.T.C. a depus contestație.
 
 
Iată pedeapsa contestată:
 
Soluția pe scurt: În temeiul art.199 C.pen. comb. cu art.32 rap. la art.188 C.pen., Condamnă pe inculpatul U T-C la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie (sub forma tentativei de omor). În temeiul art. 67 Cod Penal, Interzice inculpatului U T-C exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
 
În temeiul art. 360 alin.1 C.pen. Condamna pe inculpatul U T-Cla o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic. În temeiul art. 39 alin. 1 C. pen.
 
Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit a şi b C. pen. la care adaugă un spor de 4 luni (1/3 din pedeapsa de 1 an) rezultând o pedeapsă de 6 ani si 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cpen.
 

În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod Penal, Interzice inculpatului UT-C exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod pr.pen., Menţine măsura arestării preventive a inculpatului U T-C. În temeiul art. 73 alin. 1 Cod Penal, Deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06.03.2023 până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, Dispune prelevarea de la inculpatul U T-C de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
 
Constată că persoana vătămată (...) nu a formulat pretenţii civile în cauză. În temeiul art. 25 Cod pr.pen., cu raportare la art. 1357 Cod Civil, Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Tulcea. Obligă inculpatul U T-C la plata sumei de 7.928,23 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Tulcea. În temeiul art.255 C.proc.pen.
 
(...) Dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la bunul folosit de inculpat pentru comiterea faptei de violenţă în familie, respectiv un briceag cu lama rabatabilă, având mâner din lemn de culoare maro şi lama din metal cu lungimea de 9,5 cm.
 
În temeiul art 274 alin 1 C Pr pen Obligă inculpatul U T-C la plata sumei de 2500 lei către Stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.09.2024.
Document: Hotarâre  77/2024  11.09.2024
 

Contestația a ajuns la Curtea de Apel Constanța, care stabilise termenul de judecată pentru astăzi, 29.11.2024. Termenul a fost preschimbat ca urmare a abținerii completului de judecată.
 
Potrivit instanțelor de judecată, pe data de 19.12.2024, instanța superioară va lua o decizie definitivă.
 

 
 
Potrivit datelor din rechizitoriu, cei doi s-au căsătorit în octombrie 2022, și aveau împreună doi copii. Aceștia s-ar fi mutat în Tulcea, unde și-ar fi căutat de lucru. După ce ar fi închiriat un apartament, bărbatul s-ar fi angajat ca tractorist la o fermă din Delta Dunării, iar nevasta sa, la un magazin din Tulcea.
Anchetatorii spun că  în luna ianuarie 2023 persoana vătămată a intrat într-o relaţie extraconjugală cu un coleg de muncă (...).
 
Conflict generat de despărțire
 
În cursul lunii februarie 2023 persoana vătămată i-a adus inculpatului la cunoştinţă existenţa relaţiei extraconjugale, spunând totodată acestuia că doreşte să divorţeze pentru a-şi întemeia o familie cu concubinul său.
 
La acel moment inculpatul şi-a agresat soţia, lovindu-o atât cu pumnii şi cu picioarele, context în care persoana vătămată a înştiinţat organele de poliţie care l-au sancţionat pe bărbat cu amendă contravenţională.
 
În declaraţia dată în prezenta cauză persoana vătămată a învederat că nu era pentru prima dată când soţul ei se manifesta violent în cadrul familie, astfel de episoade derulându-se şi în perioada în care au locuit împreună.
 
Pe fondul neînţelegerilor generate de relaţia extraconjugală menţionată anterior cei doi soţi s-au separat în fapt la data de 2.03.2023, împrejurare în care persoana vătămată s-a mutat cu chirie într-o altă locuinţă.
 
Filmul urmăririi victimei
 
Efectiv persoana vătămată s-a mutat în apartamentul închiriat încă din cursul zilei de 2.03.2023, fără să-i spună inculpatului adresa poştală a noii sale locuinţe.
 
În data de 3.03.2023, încă de dimineaţă, inculpatul a luat decizia de a-şi căuta pe cont propriu soţia şi copiii în oraş. Avea o bănuială că aceasta ar sta în zona (...). În acest context inculpatul a făcut verificări la un magazin, unde iniţial a întrebat dacă se fac angajări, apoi a prezentat fotografia soţiei întrebând dacă a fost văzută, întrucât dispăruse de acasă. Neprimind un răspuns favorabil a continuat căutările la în altă parte, vis-a-vis de clădirea Prefecturii. Nu a reuşit să afle nimic nici aici şi nici la florăria din apropierea (...). A intrat în prima scară de (...) cărei uşă de acces era deschisă, a sunat la uşile a vreo trei apartamente, a prezentat locatarilor care i-au deschis fotografia soţiei sale, însă aceştia i-au răspuns că nu au văzut-o. La următoarea scară de ... soţia lui se mutase) a văzut că era montat un sistem de control acces. A tastat la întâmplare numărul unui apartament, la apelul respectiv răspunzând martorul (...), pe care inculpatul a indus-o în eroare, afirmând că şi-a uitat cheile în casă. A rugat-o să-i deblocheze uşa de la intrarea în scare de (...) ce s-a şi întâmplat. În continuare a ciocănit la uşile a câteva apartamente, a prezentat locatarilor fotografia soţiei însă aceştia i-au răspuns că nu au văzut-o. (...)
 
Cont fals de Facebook
 
Întrucât căutările nu au avut niciun rezultat, a luat legătura cu un prieten al cărui nume de familie nu l-a putut preciza, pe care ştia că îl cheamă (...), care l-a sfătuit că creeze în fals un cont pe reţeaua de socializare Facebook în numele unei prietene sau colege de serviciu de-a soţiei şi apoi să contacteze pe aceasta utilizând respectivul cont.
 
Din lucrările dosarului rezultă că inculpatul a urmat recomandările prietenului său. Referitor la acest aspect persoana vătămată a declarat că în data de 4.03.2023 a primit de pe contul de Facebook al unei colege de muncă pe nume (...) un mesaj scris, fiind întrebată în ce situaţie se află şi dacă poate fi vizitată. Neavând nicio suspiciune în cea ce priveşte titularul contului, numita (...) a comunicat tot prin intermediul aplicaţiei respective noua sa adresă de domiciliu, codul sistemului de control acces în casa scării, ataşând totodată şi o fotografie a blocului în care locuia.
 
Bărbatul a ajuns la locuința victimei
 
În cursul aceleiaşi zile (de 4.03.2023), după-amiaza, persoana vătămată a primit de pe acelaşi cont de Facebook, despre care avea convingerea că aparţine colegei sale de serviciu, un mesaj prin intermediul căruia a fost rugată să-i deschidă uşa apartamentului, întrucât cumpărase pizza şi voia să-i facă o surpriză.
 
Persoana vtămată s-a conformat solicitării, a descuiat uşa de la apartament, însă în acelaşi timp a mers la balcon ca să salute pe colega sa. Nu a văzut-o, iar în momentele imediat următoare a auzit uşa de la apartament deschizându-se, fapt ce a determinat-o să revină în sufragerie, constatând că în cameră se afla de fapt soţul ei, inculpatul, nicidecum colega de serviciu.
 
La solicitarea persoanei vătămate de a oferi explicaţii asupra prezenţei sale în locuinţa respectivă, a modului în care a intrat în posesia adresei poştale şi a codului de la sistemul de control acces, inculpatul i-a prezentat pe telefonul propriu cum şi-a creat contul fals în reţeaua Facebook, cu ajutorul căruia a reuşit să obţină informaţiile respective.
În continuare inculpatul a mai rămas în locuinţă aproximativ jumătate de oră, timp în care a încercat fără succes să o convingă pe soţia lui să se împace.
 
Inculpatul s-a întors, a doua zi, la adresa femeii
 
Cei doi soţi au stabilit ca inculpatul să revină a doua zi pentru a aduce nişte haine şi jucăriile copiilor rămase în apartamentul de pe strada Păcii, ceea ce s-a şi întâmplat în data de în data de 5.03.2023.
 
În ziua respectivă inculpatul s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate în două rânduri, prima dată dimineaţa pentru a duce o sacoşă cu haine şi alte lucruri pentru copii, iar a doua oară în jurul orelor 13:00-14:00, când părţile conveniseră să scoată copiii în parc.
 
Fapt de subliniat că inculpatul a revenit la locuinţa soţiei sale având asupra sa un briceag cu lama rabatabilă, obiect de care acesta s-a folosit ulterior la comiterea faptei. În momentul în care acesta a sosit în apartament în locuinţă se afla şi concubinul persoanei vătămate.
 
Inculpatul a cerut acestuia să aibă o discuţie, fapt pentru care cei doi au mers în bucătăria apartamentului. Potrivit declaraţiei martorului (...) au vorbit aproximativ 5 sau 10 minute despre relaţia de concubinaj a persoanei vătămate, ocazie cu care inculpatul a lăsat de înţeles că ar accepta situaţia respectivă.
 
În jurul orei 14:00 martorul mai-sus menţionat a plecat la muncă, în apartament rămânând persoana vătămată, inculpatul şi cei doi copii minori ai acestora. După plecarea lui (...) lucrurile au decurs în mod paşnic pentru un anumit interval de timp. Inculpatul a mers în dormitorul apartamentului unde a adormit băiatul, iar persoana vătămată a rămas în sufragerie pentru adormi fetiţa.
 
Scenele sângeroase, petrecute în bucătăria apartamentului
 
A încercat să mai discute cu persoana vătămată, însă aceasta i-a solicitat să plece, având în vedere şi faptul că la acel moment copiii dormeau şi nu mai avea nicio justificare ca să rămână în locuinţa respectivă.
 
Profitând de faptul că persoana vătămată avea privirea îndreptată înspre fereastră, inculpatul s-a înarmat cu cuţitul pe care îl deţinea asupra sa, în buzunarul pantalonului, iar în momentul în care victima s-a întors cu faţa spre acesta i-a reproşat că ascultă doar de sfaturile concubinului, apoi i-a aplicat un număr de trei lovituri în succesiune rapidă, în zona toracelui şi în abdomen.
 
În urma loviturilor primite persoana vătămată a ţipat, apoi a căzut pe pardoseala bucătăriei, în apropierea caloriferului. Pentru a împiedica alertarea altor persoane, inculpatul s-a aşezat deasupra victimei, după care i-a pus mâna la gură să nu mai ţipe. A îndreptat apoi cuţitul în direcţia persoanei vătămate cu intenţia de a lovi încă o dată, însă aceasta a apucat cu ambele mâini de lamă (...).
 
(...) După încetarea agresiunii inculpatul a lăsat victima pe pardoseala bucătăriei aproximativ 15 minute, interval de timp în care a stat la masă şi a fumat, chiştoacele de ţigări fiind găsite în chiuvetă cu ocazia cercetării la faţa locului.
 
Mesaj pe Whatsapp către concubinul victimei - „Stai liniștit, sunt bine!”
 
Potrivit aceloraşi mijloace de probă anterior menţionate şi a declaraţiei date de persoana vătămată, în continuare a  accesat fără drept telefonul mobil al victimei şi a transmis prin intermediul aplicaţiei WhatsApp un mesaj către concubinul acesteia, martorul (...), dând asigurări în fals, în numele victimei, că în apartament nu sunt probleme şi că el ar fi plecat la propria lui locuinţă de pe strada Păcii.
 
Astfel, la data de 5.03.2023, ora 16:57 de pe telefonul mobil aparţinând numitei (...) s-a transmis către o persoană ce figurează în aplicaţia WhatsApp cu apelativul (...) mesajul: „Stai liniştit, sunt bine, (...) a plecat de aproape o oră”. La acel moment concubinul persoanei vătămate era îngrijorat ca urmare a posibilei prezenţe a inculpatului în locuinţa victimei.
 
Anchetatorii spun că procedând de această manieră, inculpatul a urmărit să conducă ancheta într-o direcţie greşită, încercând să sugereze că la momentul consumării faptei s-ar fi aflat într-o cu totul altă locaţie. De altfel, cu ocazia cercetării la faţa locului acesta a susţinut că nu este autorul tentativei de omor şi că în timp ce se afla în apartamentul de pe strada Păcii ar fi fost apelat insistent de către soţie, în urma convorbirii avute aflând că aceasta ar fi fost agresată cu un cuţit de către o persoană necunoscută de sex masculin
 
Presupusul agresor a chemat ambulanța
 
Întrucât persoana vătămată a afirmat că este posibil să moară, inculpatul a ajutat-o să se ridice pe o canapea aflată în bucătărie (un colţar), apoi i-a adus o bluză a fiicei lor pe care aceasta a folosit-o pentru a opri hemoragia.
 
La un moment dat, fiind convins că şi-a pregătit suficiente dovezi în apărare, inculpatul a luat hotărârea de a alerta autorităţile, sens în care la ora 17:12 a apelat la serviciul de urgenţă 112 de pe telefonul mobil al victimei, solicitând intervenţia rapidă a unui echipaj medical, întrucât soţia lui a fost agresată/tăiată de o persoană necunoscută, în acest sens fiind înregistrarea convorbirii transmisă de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pe suport optic la dosarul cauzei şi procesul verbal de redare a acesteia din data de 20.03.2023, întocmit de organul de cercetare penală.
 
Victima, transportată la spital cu răni grave
 
Victima a fost transportată la Spital unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă, rămânând internată în respectiva unitate sanitară în intervalul de timp 5.03.2023-15.03.2023. Potrivit procesului verbal încheiat de organul de cercetare penală la data de 5.03.2023, în urma discuţiilor avute cu medicul chirurg, persoana vătămată a fost adusă în stare comatoasă în unitatea medicală, prezentând o leziune la tâmpla stângă, prin tăiere la degetele de la mâna dreaptă, o plagă prin tăiere la sânul drept şi două plăgi penetrante în abdomen, una dintre acestea interesând stomacul, ficatul şi o ramură a arterei hepatice.
 
Leziunile traumatice produse sunt obiectivate şi din punct de vedere medico-legal. Potrivit concluziilor preliminare nr.85 din 6.03.2023 emise de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală al Judeţului Tulcea persoana vătămată prezenta plăgi înjunghiate penetrante ale toracelui şi abdomenului (operate) cu lezarea viscerelor şi hemoragie internă, care i-au pus viaţa în primejdie.
 
Bărbatul spune că ar fi fost lovit de victimă
 
Inculpatul a fost el însuşi supus unei examinări medico-legale, având în vedere prima declaraţie a acestuia, conform căreia anterior agresiunii între el şi persoana vătămată ar fi avut loc o discuţie contradictorie, în urma căreia aceasta l-ar fi lovit cu palma în zona gurii, fiindu-i provocată o leziune pe faţa internă a buzei inferioare, pe partea dreaptă.
 
Prin raportul de expertiză medico-legală nr.86 din 6.03.2023 emis de S.M.L. s-a stabilit că acesta prezenta o leziune traumatică minoră (o plesnitură milimetrică superficială) a mucoasei vestibulare la nivelul dintelui canin inferior drept şi o plagă liniară superficială cu marginile relativ liniare la nivelul coapsei drepte, care au putut fi cauzate prin interferenţa mecanică de impact de tăiere-înţepare cu sau de corp ascuţit. Leziunile sunt lipsite de gravitate, pot data din ziua de 5.03.2023, medicul legist constatând că au dispoziţie anatomo-topografică în limitele accesibilităţii propriilor mâini, astfel încât puteau fi atât hetero- cât şi autoproduse în succesiune rapidă.
 
(...) Cu ocazia reconstituirii, efectuate la data de 9.03.2023, precum şi cu ocazia reaudierii din data de 12.04.2023, inculpatul nu şi-a mai susţinut primele afirmaţii potrivit cărora el însuşi ar fi fost agresat. Conform ultimei depoziţii a inculpatului reacţia sa violentă (atacul cu cuţitul) s-a produs în contextul în care toate discuţiile şi eforturile de refacere a căsniciei au rămas fără succes, victima exprimându-şi suficient de explicit dorinţa de a continua relaţia cu concubinul (...).
 
Sursa text ReJust.ro
 
Surse de documentare Rejust.ro și portalul instanțelor de judecată.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Șocant în Constanța Femeie atacată cu cuțitul de soț, în parcarea Vivo. Presupusul agresor a contestat condamnarea la închisoare!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii