Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:43 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fundația pe care Consiliul Județean Constanța nu a reușit să o dizvolve

ro

19 Jul, 2023 18:00 1098 Marime text
  • Este vorba despre dosarul cu  indicativul 24126/212/2022, al cărui obiect este „dizolvare personalitate juridică“, iar apelant petent a fost Fundația Prietenia Constanța Chișinău.
Consiliul Județean Constanța nu va dizolva Fundația Prietenia Constanța Chișinău, au decis judecătorii de la Tribunal!
 
Instanța de apel a analizat cererea CJC și a respins apelul, ca nefondat.
 
Astfel, Tribunalul este a doua instanță care apreciază că nu poate fi admisă cererea Consiliului Județean privind dizolvarea fundației al cărei Consiliu director nu s-a mai consituit din 2004!
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
 
Amintim, în primă instanță, cererea de dizolvare a fundației a fost analizată de Judecătoria Constanța, care a respins-o ca nefondată.
 
Este vorba despre dosarul cu  indicativul 24126/212/2022, al cărui obiect este „dizolvare personalitate juridică“, iar apelant petent a fost Fundația Prietenia Constanța Chișinău.
 
În cauză, „prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 26.09.2022 sub nr. 24126212/2022 petenta Consiliul Judeţean Constanţa a solicitat înscrierea mențiunilor privind dizolvarea în Registrul asociațiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanța“.
 
Informațiile sunt cuprinse în Încheierea de ședință 13050/2022 a Judecătoriei Constanța.
 
Prin aceeași cerere adresată instanței, reprezentanții autorității județene au mai precizat că „activitatea fundaţiei nu mai poate fi desfăşurată potrivit scopului în care a fost înfiinţată, întrucât începând cu anul 2004 consiliul director nu s-a mai constituit conform art. 16 din Statut“.
 
De ce a fost respinsă cererea de dizolvare
 
Totuși, după analizarea argumentelor aduse în proces, magistrații Judecătoriei Constanța au apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de lege pentru dizolvarea de drept a asociației.
 
Astfe, judecătorii primei instane au explicat că „nu s-a făcut dovada imposibilității întrunirii colegiului director sau a realizării scopului pentru care a fost constituită fundaţia şi nici a împrejurării că în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu s-ar fi produs schimbarea acestui scop“.
 
În continuare, aceștia au explicat că „concret, nu s-a depus la dosar niciun proces-verbal sau alt înscris prin care membrii asociaţiei să constate imposibilitatea întrunirii colegiului director, realizării scopului pentru care aceasta a fost constituită, iar pe de altă parte, chiar şi în eventualitatea existenţei unor astfel de dovezi, petenta trebuie să probeze şi împrejurarea că în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu s-ar fi produs schimbarea scopului asociaţiei“.
 
Așa se face că cererea de dizolvare a fost respinsă, ca nefondată.
 
Acum, această decizie a fost reconfirmată de Tribunalul Constanța, prin respingerea apelului declarat în cauză.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au repins validarea mandatului unui consilier județean PNL
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii