Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:00 06 07 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul director al al Administrației Bazinale de Apă “Prut-Bârlad”, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

ro

23 Jun, 2022 11:29 388 Marime text
DNA. foto: Facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a Corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului AVRAM PETRU, la data faptelor director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) “Prut-Bârlad”, pentru comiterea infracțiunilor de:
            -  abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
            - influențarea declarațiilor, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
           
În perioada mai-iunie 2020, inculpatul Avram Petru, în calitatea  menționată mai sus, ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje și muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puțuri situate pe terenul ce aparținea unei societăți comerciale.
           

„Prin aceste demersuri, patrimoniul instituției publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului și a cheltuielilor cu forța de muncă.
           
În contextul apariției în spațiul public a unei anchete jurnalistice ce viza aspectele menționate mai sus, în datele de 10 și 17 februarie 2020, inculpatul Avram Petru ar fi încercat să-i determine prin constrângere morală pe aceeași subordonați să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.
 
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii față de inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“ - au precizat procurorii DNA.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii