Femeie din Techirghiol, lovită cu bestialitate în cap, cu o coadă de topor! Suspectul, în atenția Tribunalului Constanța
Femeie din Techirghiol, lovită cu bestialitate în cap, cu o coadă de topor! Suspectul, în atenția Tribunalului
11 Nov, 2024 11:22
ZIUA de Constanta
475
Marime text
Un caz cutremurător a avut loc în orașul Techirghiol! O femeie în vârstă de 74 de ani a ajuns la spital, după ce un vecin ar fi lovit-o în cap cu o coadă de topor. Potrivit anchetatorilor, scenele de violență ar fi avut loc în luna aprilie a acestui an, prsupusul agresor fiind trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sub acuzația de lovire sau alte violențe.
Astfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, în dosarul cu indicativul 14591/212/2024 Judecătoria Constanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.G. în favoarea Tribunalului Constanța, pe data de 06.11.2024.
Dosarul a fost înregistrat pe secția penală a tribunalului vineri, 8 noiembrie 2024.
Deocamdată, nu a fost stabilit termen de judecată, în acest dosar.
În schimb, Judecătoria Constanța a menținut măsura arestării preventive, în cazul presupusului agresor, în detrimentul cererii acestuia de înlocuire cu plasarea sa în arest la domiciliu.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 362 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. 1 și 2 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul DG, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. și ped. de art. 193 alin.2, alin. 21, lit. d din Cod penal. Menține măsura arestului preventiv dispusă față inculpat, urmând a fi verificată până la data de 04.01.2025. În baza art. 242 alin. 2 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Dispune comunicarea prezentei încheieri către procuror, inculpat și administrației locului de deținere. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 06.11.2024.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 06.11.2024
Ce spun procurorii despre scenele de violență petrecute în Techirghiol
În actul de sesizare a instanței, s-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 08.04.2024 în jurul orei 17:43, a lovit-o cu o coadă de topor, din lemn, în cap (zona laterală stângă, deasupra urechii) pe vecina sa, în vârstă de 74 de ani, în momentul în care aceasta se afla în curte, în Techirghiol, doborând-o la sol și lăsând-o în agonie în fața ușii de acces în imobil, lângă trepte, provocându-i acesteia leziuni traumatice pentru care a necesitat 40 zile de îngrijirii medicale.
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Scene șocante în Mircea Vodă, județul Constanța! Bărbat, lovit cu toporul până s-a prăbușit la pământ. Presupusul agresor vrea în libertate
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii