Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Faliboga Lucian Dorel, fost inspector școlar în ISJ Constanța, condamnat! A făcut acord cu Andrei Bodean, șeful DNA Constanța

ro

11 Oct, 2023 17:00 4289 Marime text
 
 
  • Potrivit datelor noastre, fostul inspector școlar a fost acuzat că, în 2021, ar fi primit de la martorul denunţător suma de 200 de euro, aproximativ 15 kilograme de brânză şi un peşte din specia crap de aproximativ 12 kilograme, pentru a-i facilita soţiei martorului obţinerea unei note de trecere la Concursul organizat pentru ocuparea posturilor rămase vacante în cadrul unităţilor de învăţământ, sesiunea septembrie 2021.
 
Curtea de Apel Constanța a admis miercuri, 11 octombrie 2023, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Andrei Bodean, procuror șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cu Lucian Dorel Faliboga, fost inspector școlar în ISJ Constanța, suspectat de trafic de influență. 
 
Ca atare, după cum se arată și pe portalul instanțelor de judecată, Curtea de Apel a decis condamnarea lui Lucian Faliboga la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de doi ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1 Cod penal şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Curtea i-a impus fostului inspector ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
„Obligă inculpatul să frecventeze un curs de pregătire şcolară sau calificare profesională derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanța sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei municipiului Mangalia sau Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului supra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere“, se mai arată în decizia magistraților.
 
Totodată, instanța de apel a confiscat „suma de 3000 lei, reprezentând echivalentul bunurilor primite de la martorul denunţător Ivana Ionuţ Leontin“.
 
Decizia este definitivă și a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătorii Ciprian Coadă și Ştefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.   
 
De menționat că în primă instanță, Tribunalul Constanța a respins prezentul acord.
 
Potrivit datelor noastre, fostul inspector școlar a fost acuzat că, în 2021, ar fi primit de la martorul denunţător suma de 200 de euro, aproximativ 15 kilograme de brânză şi un peşte din specia crap de aproximativ 12 kilograme, pentru a-i facilita soţiei martorului obţinerea unei note de trecere la Concursul organizat pentru ocuparea posturilor rămase vacante în cadrul unităţilor de învăţământ, sesiunea septembrie 2021.
 
Martorul denunţător - Ivana Ionuţ Leontin, după cum este precizat și în decizia Curții de Apel – este învăţător, iar în trecut a fost viceprimar al localității Dobromir.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Judecătorii au „anulat“ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA cu Iulia Cristina Cabrancea, fost inspector școlar
 
Seful Politiei Dobromir, acuzat ca ascunde traficul de arme
 
Un învăţător acuză ISJ Constanţa că numeşte directori… „contra plată“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii