Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:45 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaluator obligat în primă instanță la despăgubiri de peste 1,96 de milioane de euro, în legătură cu un teren din Constanța! S-a stabilit data judecării apelului

ro

26 Jun, 2023 00:00 1245 Marime text
  • Procesul care îl privește pe Mihail Dunăreanu a ajuns la CAB după ce atât evaluatorul, cât și procurorii anticorupție, dar și Statul Român au atacat prima hotărâre pronunțată în cauză de Tribunalul București.
  • În primă instanță, judecătorii au încetat procesul penal început față de evaluator ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
  • Totuși, judecătorii de la Tribunal au dispus obligarea acestuia la plata către Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 9.714.022 de lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
  • Acum, dosarul 5372/3/2022 a ajuns pe rolul Secției Penale a Curții de Apel București și urmează să fie judecat pe data de 21 septembrie 2023, după ce, la finele săptămânii trecute dosarul a fost amânat de proteste judecătorilor.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Curtea de Apel București a stabilit data la care va judeca apelurile declarate în procesul care îl vizează pe Mihail Dunăreanu, evaluator într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților vizând un teren din Constanța, teren menționat și în Dosarul Retrocedărilor.
 
Cazul a ajuns la CAB după ce atât evaluatorul, cât și procurorii anticorupție, dar și Statul Român au atacat prima hotărâre pronunțată în cauză de Tribunalul București.
 
Amintim, în primă instanță, judecătorii au încetat procesul penal început față de evaluator ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
 
Cu toate acestea, judecătorii de la Tribunal au dispus obligarea acestuia la plata către Statul Român prin Ministerul Finanțelor a sumei de 9.714.022 de lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
 
Suma echivalează cu peste 1,96 de milioane de euro, la cursul actual, Mihai Dunăreanu fiind obligat de judecători, totodată, și la plata dobânzii legale aferente debitului reprezentat de suma de peste 9,71 milioane de lei, dobânda fiind calculată până la data achitării integrale a debitului.
 
Decizia judecătorilor din București a fost pronunțată în dosarul cu indicativul 5372/3/2022, în care Mihai Dunăreanu a fost acuzat de procurorii anticorupție de participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Acum, dosarul 5372/3/2022 a ajuns pe rolul Secției Penale a Curții de Apel București și urmează să fie judecat pe data de 21 septembrie 2023, după ce, la finele săptămânii trecute dosarul a fost amânat de proteste judecătorilor.
 
Din rechizitoriul procurorilor
 
Așa cum arătam, în edițiile anterioare, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 10 februarie - 20 aprilie 2011, Mihail Dunăreanu, în calitate de evaluator desemnat într-un dosar al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să estimeze valoarea de piață a unui teren situat în municipiul Constanța, și-ar fi exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute în legislația primară.
 
Potrivit DNA, evaluatorul Dunăreanu ar fi stabilit o valoare a terenului-subiect de 15.668.460 lei – cu 162% mai mare decât valoarea de piață estimată legal, provocând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 9.714.022 lei – sumă pe care evaluatorul a fost obligat acum să o achite, de către judecătorii Tribunalului București.
 
Conform DNA, terenul ar fi fost supraevaluat la 15.668.460 de lei. În realitate, spune DNA, valoarea de piață ar fi fost, potrivit estimării legale, de 5.954.438 de lei.
 
Au mai spus procurorii că, după ce dosarul a ajuns la ANRP, „au avut loc mai multe cesiuni, aparent fără justificare economică, la capătul cărora 55% din drepturi au fost transferate de (.....) (în realitate (.      )) către un grup de cesionari de drepturi litigioase ((.....), (.....), (.....)/ (.....)) cu conexiuni în mediul infracțional sau în mediul politic cu influență la conducerea ANRP“.
 
Mențiuni cu privire la teren apar și în sentința definitivă din Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Procurorii au spus legat de terenul ce face obiectul dosarului DNA, că nu s-a „putut «rezolva» cu administrația (...) deoarece terenul revendicat (alcătuit din două parcele situate la extremitatea estică a lotului 30) era situat în incinta Portului Constanța, administrat de Ministerul Transporturilor, iar despăgubirea necesita altă procedură“.
 
Minuta deciziei atacate
 
Iată minuta deciziei pronunțate de Tribunalul București și atacată acum la Curtea de Apel București:
 
„În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a C. proc. pen., cu aplicarea art. 153 alin. 1 C. pen., art. 154 alin. 1 lit. b C. pen. și art. 5 C. pen., încetează procesul penal început faţă de inculpatul Dunăreanu Mihail pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 52 alin. 3 teza I C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. 1 C. pen., raportat la art. 309 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
 
În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 19 și 25 C. proc. pen., cu aplicarea cu aplicarea art. 998 C. civ., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu inculpatul Dunăreanu Mihail, și, în consecință, obligă inculpatul la plata către partea civilă, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, a sumei de 9.714.022 lei, reprezentând debit principal, și a dobânzii legale aferente debitului principal, calculată până la data achitării integrale a acestuia.
 
Respinge în rest, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă, în contradictoriu cu inculpatul, respectiv cu partea responsabilă civilmente Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor inculpatului Dunăreanu Mihail, până la concurența sumei de 9714022 lei.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor inculpatului Dunăreanu Mihail, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 17200 lei.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Tudorache Răsvan Mircea.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Trăistaru Viorel.
 
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 1 C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător, instituită prin ordonanța din data de 25.10.2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției, în dosarul nr. 30/P/2019, asupra bunurilor numitului Țîrvuloiu Cosmin.
 
În baza art. 25 alin. 3 C. proc. pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de Ministerul Public, privind restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală a Raportului de evaluare întocmit de inculpatul Dunăreanu Mihail în dosarul nr. 44037/CC/2009 și a Deciziei CCSD nr. 9765/01.06.2011 și a Titlurilor de conversie ANRP nr. 2356, 2370 și 2371/11.07.2011 și nr. 2897/08.08.2011, emise pe numele cesionarilor Tudorache Răsvan-Mircea, Trăistaru Viorel, Gentilezza Enrico și Țîrvuloiu Cosmin.
 
În baza art. 275 alin. 3 C. proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, pentru procuror, partea civilă, partea responsabilă civilmente și inculpat. Pronunțată în data de 13.04.2023, prin punerea la dispoziție a hotărârii, prin mijlocirea grefei instanței“.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Judecătoarele Crina Mihaela Popescu și Claudia Bodean, de la Curtea de Apel Constanța, rămân în procesul pentru prejudiciul din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii