Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:28 30 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După un an și jumătate de proces, PUZ-ul pentru strada Călărași rămâne în picioare. Decizia instanței

ro

07 Apr, 2020 00:00 1875 Marime text

Procesul deschis pentru anularea PUZ-ului ce privește strada Călărași din Constanța, unde Elena Epure intenționează să ridice o clădire ce a stârnit indignarea vecinilor a ajuns la o primă sentință în cauză. Înregistrat în vara anului 2018, dosarul a primit recent o sentință, magistrații Tribunalului Constanța respingând acțiunea prin care fusese contestată hotărârea de consiliu local ce privește zona în care se dorește ridicarea imobilului. Decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Un prim verdict a fost pronunțat de instanța constănțeană în procesul în care era contestată HCL Constanța nr. 19/31.01.2017, HCL ce privește zona delimitată pentru ridicarea unui imobil pe strada Călărași. După un an și jumătate de proces și după ce a fost amânată inițial pronunțarea, Tribunalul Constanța a decis, potrivit minutei instanței, următoarele: „Respinge excepțiile tardivității, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și decăderii invocate de pârâți, ca neîntemeiate. Respinge cererea, ca neîntemeiată“.
 

„Anulare act administrativ“

Mai departe, instanța a obligat reclamanții la plata sumei de 981,89 de lei către Consiliul Local Constanța, cu titlul de cheltuieli de judecată. Decizia nu este definitivă, însă, ci poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.
Înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței în luna august 2018, dosarul a fost amânat de mai multe ori până în prezent, fie pentru introducerea unor noi părți în cauză, fie pentru administrarea de probatorii, fie pentru a se lua cunoștință de actele depuse la dosar. Obiectul procesului îl constituie „anulare act administrativ HCL nr. 19/31.01.2017“, iar rolul de reclamant îi revine Asociației Constanța Altfel, în timp ce pârât este Consiliul Local al Municipiului Constanța.
Așa cum se arăta și în edițiile anterioare, PUZ-ul a fost aprobat în ședința de Consiliu Local din data de 31 ianuarie 2017, astfel că s-au împlinit deja trei ani de la aprobarea sa. Actul privește zona delimitată de strada Călărași, strada Mihai Viteazul, strada Călugăreni și strada Ștefan Mihăileanu, investitor fiind Elena Epure. Astfel, proprietarul terenului în suprafață de 280 mp de pe strada Călărași intenționează să ridice o clădire de locuințe colective în regim P+2E, cu funcțiuni complementare locuirii: parcare și spații tip birou pentru exercitarea profesiilor liberale.
În acest context, rămâne de văzut dacă dosarul va ajunge în recurs, la Curtea de Apel Constanța, dar și ce decizie va fi luată de instanța de control.


Citește și:

Hotărâre de Consiliu Local luată în 2017:
PUZ-ul pentru strada Călărași, în atenția instanței

PUZ-ul inițiat de Elena Epure pentru un bloc de pe strada Călărași, atacat în instanță de „Constanța Altfel“ (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii