Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:33 14 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După ce a pierdut la fond procesul cu ANPC, Another Half SRL, firma pe care funcționează Tomis Pub, este cerută în insolvență de Unifood Expert SRL

ro

14 May, 2026 09:33 184 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels

Societatea Unifood Expert SRL, în calitate de creditor, a solicitat la Judecătoria Constanța deschiderea procedurii de insolvență împotriva firmei Another Half SRL, societatea pe care funcționează Tomis Pub.
 
Dosarul nr. 2692/118/2026 a fost înregistrat la data de 13 mai 2026, pe rolul Secției a II-a Civilă, cauza aflându-se în stadiul procesual de fond. Până în prezent, magistrații nu au stabilit un termen de judecată.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Totodată, firma Another Half SRL se află și în centrul unui litigiu privind o sancțiune aplicată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
 

Astfel, la data de 11 mai 2026, Judecătoria Constanța a respins, în dosarul nr. 28404/212/2025, plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal ANPC nr. 1239509/28.08.2025.
 
Potrivit soluției instanței:
 

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta **, în contradictoriu cu intimata **, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 1239509/28.08.2025. Menţine ca temeinic şi legal procesul-verbal de contravenţie seria ANPC nr. 1239509/28.08.2025, întocmit de intimată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.”

 
Dosarul nr. 28404/212/2025 a fost înregistrat pe 15 septembrie 2025 și se află pe rolul secției civile, în faza de fond. În cauză, Another Half SRL are calitatea de petent, iar Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța figurează ca intimat.


Portalul Instanțelor de Judecată
 
Controlul care a stat la baza sancțiunii ANPC a avut loc pe 3 iunie 2025, când comisarii CJPC au verificat activitatea Tomis Pub din Centrul Vechi al municipiului Constanța.
 
În urma verificărilor, inspectorii au constatat mai multe nereguli și au propus oprirea definitivă a activității.
 
Potrivit declarațiilor făcute atunci de Horia Constantinescu, au fost identificate materii prime cu termenul de valabilitate depășit, produse fără elemente de identificare și caracterizare, agregate frigorifice neigienizate, cu chedere rupte și mucegai, rafturi cu vopsea exfoliată și urme de rugină, precum și congelatoare cu depuneri masive de gheață.
 

De asemenea, inspectorii au constatat existența unui flux tehnologic necorespunzător, iar în subsolul locației, caracterizat printr-un grad ridicat de mizerie, erau depozitate pe pardoseală și în cinci frigidere atât preparate culinare, cât și materii prime.
 
Printre deficiențele constatate s-au numărat și lipsa informațiilor privind alergenii și valorile nutriționale din meniu, precum și omiterea mențiunii referitoare la utilizarea produselor congelate.
 
În urma controlului, pentru societate a fost dispusă măsura de Oprire Temporară a Prestării Serviciilor, cu propunere de oprire definitivă a activității.
 
Despre Another Half SRL
 
Another Half SRL, firmă înființată în anul 2021 și având ca obiect de activitate „Restaurante”, îi are ca asociat unic pe Nicola Berti și administrator pe Nicola Emilian. Potrivit datelor financiare aferente anului 2024, societatea a raportat pierderi financiare și datorii de aproximativ 2,3 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei și un număr de trei angajați. Firma are punct de lucru în municipiul Constanța, Piața Ovidiu nr. 13, demisol, parter și mezanin.
 
Nicola Berti mai figurează ca asociat și în cadrul societății Two Spirits SRL, înființată în 2021, care desfășoară activități ale centrelor de fitness și are punct de lucru la subsolul Hotelului Continental Forum. Și această companie a raportat pierderi financiare, datorii de 578.565 de lei și o cifră de afaceri de 329.731 de lei.
 
De asemenea, cea mai nouă firmă, SC Nicola Service SRL, înființată în 2023, nu a raportat până în prezent date financiare. Societatea are declarat același obiect de activitate, „Restaurante”, și același punct de lucru din Piața Ovidiu nr. 13, demisol, parter și mezanin.
 
Despre Unifood Expert SRL
 
Societatea Unifood Expert SRL a fost fondată în anul 2014, are sediul în municipiul Constanța, strada Interioara 2 nr. 11 și se ocupă de „Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun”.
 
Potrivit termene.ro, asociați și administratori sunt Grupa Cristian și Grupa Ștefan.
 
În anul 2024, firma Unifood Expert SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 35.214.208 lei, cu un profit de 4.038.742 lei, la 20 de angajați, având datorii în valoare de 7.516.892 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Nou termen la Judecătoria Constanța în dosarul Tomis Pub! Another Half SRL contestă sancțiunea ANPC și propunerea de închidere definitivă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii