Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul „Fabrica de diplome false“ a fost suspendat de Tribunalul Constanța

ro

16 Apr, 2020 00:00 1825 Marime text

Dosarul „Fabrica de diplome false“, cauză instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, unde aproximativ 40 de inculpați sunt acuzați de luare de mită, instigare la luare de mită, dare de mită, instigare la dare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi complicitate la fals intelectual, a fost suspendat de Tribunalul Constanța.


Judecata a fost suspendată conform Decretului nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.


Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Potrivit datelor puse la dispoziție de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cei aproximativ 40 de inculpați sunt acuzați de luare de mită, instigare la luare de mită, dare de mită, instigare la dare de mită, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi complicitate la fals intelectual.


Magistraţii arată că inculpaţii B.S.V. şi fiica acestuia, B.C.A., administrau societatea comercială (…) SRL, care era autorizată, în condiţiile legii, să organizeze cursuri de pregătire profesională în meseria de tehnician electromecanic.


În sarcina inculpatului B.S.V s-a reţinut săvârşirea a 35 de infracţiuni, iar în sarcina inculpatei B.C.A. s-a reţinut săvârşirea a 14 infracţiuni.


Cei doi inculpaţi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au eliberat certificate de pregătire profesională în diverse specializări pentru care Centrul de Pregătire Profesională era autorizat să organizeze cursuri, dar şi pentru specializări pentru care nu mai era autorizat sa nu fusese vreodată autorizat (tehnician electromecanic, tehnician instalator pentru construcţii, tehnician în construcţii şi lucrări publice, ospătar, chelner, tehnician pentru mecanică pentru întreţinere şi reparaţii, lucrător la gaze, electrician etc.), care atestau, în mod nereal, că persoanele înscrise pe certificatele eliberate au participat la cursuri de pregătire teoretică şi practică pe o perioadă de 620 ore, că au susţinut examen de absolvire şi, totodată, erau antedatate cu unul sau mai mulţi ani vechime.


În schimbul certificatelor eliberate, cei doi inculpaţi au solicitat şi au primit diverse sume, între 650 şi 1.500 lei per certificat, conform magistraților. Ceilalţi 34 de inculpaţi trimişi în judecată sunt persoane care au cumpărat astfel de certificate sau intermediari care au facilitat obţinerea lor. Unii dintre destinatarii certificatelor le-au şi utilizat, depunându-le la locurile de muncă sau chiar la alte instituţii ale statului, în vederea producerii de efecte juridice, cu scopul obţinerii de foloase patrimoniale necuvenite. Unele dintre certificate au ajuns şi la persoane care le-au utilizat în afara ţării.


Procurorii au mai dezvăluit că pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că Centrul de Pregătire Profesională (…) a eliberat certificate de pregătire profesională inclusiv pentru unul dintre inculpaţii dosarului intitulat generic „Beirut” din municipiul Constanţa, restaurant distrus prin incendiere în cursul anului 2014, pentru săvârşirea de infracţiuni în legătură cu lucrările efectuate la restaurant, în virtutea calificării sale.


„În ceea ce priveşte faptele privitoare la eliberarea certificatului de pregătire profesională pe numele P.C., s-a dispus clasarea cauzei, deoarece nu au putut fi administrate suficiente probe care să dovedească mai presus de orice îndoială existenţa infracţiunii şi vinovăţia făptuitorului şi astfel să înfrângă prezumţia de nevinovăţie. Probatoriul a fost îngreunat de trecerea unei perioade de 7 ani până la descoperirea faptei de corupţie. Certificatele de pregătire profesională au fost eliberate atât pentru meserii cu risc mai redus de producere de accidente, dar şi pentru meserii cu un risc ridicat, cum ar fi electrician sau lucrător în domeniul gazelor. Cu privire la un alt inculpat, respectiv V.I., Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a sesizat instanţa competentă cu privire la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei“, se mai arată în documentele magistraţilor.


Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.


Citește și:

O femeie și doi militari din Brăila, morți într-un accident la Constanța. Judecătorii explică ce s-a întâmplat și cine a fost de vină

Decizie definitivă în cazul lui Ilie Munteanu, primarul comunei tulcene Crişan

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii