Doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” reținuți! Ce acuzații li se aduc
Doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” reținuți! Ce acuzații li se aduc
29 Oct, 2025 18:37
ZIUA de Constanta
355
Marime text
355
Marime text
Doi medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Bucureşti au fost reţinuţi, miercuri, de către procurori, fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă.
”La data de 29.10.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi
penale faţă de un suspect, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, precum şi faţă de o suspectă, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, transmite miercuri, Parchetul de pe lângă Trinunalul Bucureşti.
În perioada 26 - 31 august 2025, ca urmare a transferului unui pacient în Unitatea Funcţională de Arşi – Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni”, suspecta (o femeie în vârstă de 62 de ani), în calitate de medic aflat în serviciul de gardă, ”nu a evaluat corespunzător leziunile traumatice extinse de pe suprafaţa corporală a pacientului ars, omiţând să constate că acesta prezenta arsuri profunde, localizate la nivelul toracelui posterior, pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală”.
”Ulterior, pacientul a fost preluat de suspect, un bărbat în vârstă de 56 de ani, în calitate de medic curant, care, la rândul său, nu a efectuat o evaluare proprie a tegumentelor pacientului şi, pe parcursul internării, nu a schimbat zilnic pansamentele şi nici nu a dispus ca acestea să fie schimbate zilnic de alte cadre medicale”, precizează procurorii.
”Omisiunile celor doi suspecţi în acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare stării reale a pacientului au avut ca efect neidentificarea şi netratarea chimică şi chirurgicală a arsurilor profunde localizate la nivelul toracelui posterior, ceea ce a condus la deteriorarea rapidă a stării clinice şi, în final, la decesul pacientului, survenit la data de 31 august 2025”.- mai transmit procurorii
”În cauză s-a mai stabilit că, în exercitarea atribuţiilor de medic curant, suspectul, urmărind să creeze o aparenţă de conformitate între situaţia clinică reală şi documentele medicale întocmite, precum şi de respectare a standardelor impuse în tratamentul pacienţilor arşi, a inserat date nereale în cuprinsul a două acte oficiale. Astfel, acesta a parafat şi semnat foaia de ieşire din spital, consemnând în mod nereal că pacientul a fost pansat zilnic în sala de operaţii, deşi avea cunoştinţă că, pe întreaga perioadă a internării, pansamentele au fost schimbate doar în trei zile”, se mai arată în comunicatul procutorilor.
Ulterior, suspectul a modificat foaia de observaţie clinică generală a pacientului, înscriind olograf procentul de 72% arsuri din suprafaţa corporală peste procentul anterior, nereal, de 53%, pentru a ascunde omisiunea propriei evaluări a pacientului pe parcursul internării.
”La data de 29.10.2025, cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru o durată de 24 de ore. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri”, au mai precizat procurorii.
Poliţişti ai Serviciului Omoruri şi procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au făcut, miercuri, percheziţii la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Capitală.
Citește și:
Percheziții la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” după moartea unui pacient în secția de Arși
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


