Directori ELCEN București, trimiși în judecată, într-un dosar de mită! Despre cine este vorba
Directori ELCEN București, trimiși în judecată, într-un dosar de mită! Despre cine este vorba
29 Dec, 2025 15:01
ZIUA de Constanta
246
Marime text
246
Marime text

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 516/VIII/3 din 10 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
CREŢU-SÂRBU CLAUDIU-IONUŢ, la data faptei director general al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A. (ELCEN București) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
ZAMFIROI CRISTIAN-ANDREI-CORNEL, la data faptelor director comercial al Societății Comerciale Electrocentrale București S.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la luare de mită;
Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților S.V. și B.C., persoane fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează, în esență, următoarea stare de fapt:
În data de 01 iulie 2025 inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ ar fi primit prin intermediul complicelui său, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel, în biroul unei societăți comerciale din București, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, inculpatul S.V., în legătură cu urgentarea aprobării operațiunilor de plăți aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale București S.A.
În aceeași zi, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi predat suma de 40.000 de lei inculpatului Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ.
În data de 30 iulie 2025, în mun. București, inculpatul Zamfiroi Cristian-Andrei-Cornel ar fi pretins inculpatului B.C., administratorul unei societăți comerciale aflate în raporturi contractuale cu S.C. Electrocentrale București S.A., suma de 50.000 lei, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, iar cu această ocazie inculpatul B.C. ar fi promis că va da acea sumă.
În cauză, pentru a se garanta confiscarea specială, s-a instituit măsura asiguratorie pe suma de 40.000 lei transferată de inculpatul Creţu-Sârbu Claudiu-Ionuţ într-un cont bancar deschis de ANABI.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
În dosarul „Mita din Portul Agigea”, Tribunalul Constanța va stabili în ianuarie dacă începe judecata!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


