Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 11 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT explică de ce a trimis în judecată toată familia Pascu! Printre inculpați, tânărul acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

ro

19 Oct, 2023 17:00 1501 Marime text
 
 
  • Înainte de accident, în interiorul autoturismului, într-un pachet de țigări, a fost descoperită o țigară artizanală, tip joint și o folie marcată cu denumirea „bromazepam”, ce conținea 4 pastile, care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, pentru continuarea cercetărilor, după cum a susținut în cadrul unei conferințe de presă, chestorul Constantin Glugă, fostul șef al IPJ Constanța.
  • Chiar și în aceste condiții, tânărul acuzat de producerea accidentului a fost testat doar cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, nu și cu aparatul drug test.
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța este în măsură să prezinte, în detaliu, rechizitoriul prin intermediul căruia Matei Vlad Pascu (acuzat într-un alt dosar de producerea tragediei de la 2 Mai), mama sa, Miruna Pascu, dar și tatăl său Claudiu Mihail Pascu, au fost trimiși în judecată procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
 
Dosarul a fost instrumentat de magistratul Oana Schmidt-Hăineală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Secția de combatere a traficului de droguri, și trimis spre soluționare Tribunalului București.
 
Până în prezent, conform portalului instanțelor de judecată, nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Amintim că, recent, pentru accidentul de la 2 Mai, Matei Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
 
Cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Mangaliei.
 
În dosarul de la DIICOT, Matei Vlad Pascu este bănuit de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu (...) (două acte materiale din datele de 13/14.04.2023 și 18/19.08.2023), trafic de droguri de mare risc și punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri (...) (fapte din noaptea de 13/14.04.2023).
 
Miruna Pascu, mama lui Matei Vlad Pascu, este suspectată de influențarea declarațiilor (...) (faptă din data de 07.09.2023) și amenințare (...) (faptă din data de 31.08.2023).  

 
Asta în timp ce în sarcina lui Pascu Claudiu Mihail, tatăl lui Matei Vlad Pascu, s-a reținut nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 
Dosarul a fost instrumentat de Oana Schmidt-Hăineală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Secția de combatere a traficului de droguri.
 

Matei Vlad Pascu este suspectat că ar fi „deținut în vederea consumului propriu, în noaptea de 13/14.09.2023, mai multe comprimate de oxycodonă, (drog de mare risc, aflat pe Tabelul-Anexă nr. II la Legea nr. 143/2000), și de xanax (substanță activă-alprazolam, ce face parte din Tabelul-Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, constituind drog de risc), la domiciliul său din (...)“.
 

„Ulterior, în noaptea de 18/19.08.2023, pe raza jud.Constanța, în zona localității Vama Veche, a deținut în vederea consumului propriu o țigaretă confecționată artizanal, din tutun amestecat cu cannabis, parțial consumată (proba nr.1), un blister inscripționat Bromazepan LPH 3 mg, ce conținea 4 comprimate de culoare albă cu logo ul BZ/3. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. (...) a rezultat că proba nr.1 este constituită din cannabis (drog de risc), în amestec, cu tutun, iar proba nr.2 este constituită din 4 comprimate ce conțin Bromazepam, drog de risc“, potrivit DIICOT.

 

„În noaptea de 13/14.04.2023, a pus la dispoziția mai multor persoane,respectiv  numiților (...), locuința sa (...) pentru consumul ilicit de droguri, oferind la discreția persoanelor prezente oxycodonă (drog de mare risc) pisată pentru prizat -respectiv comprimatele dintr-un blister, xanax (drog de risc), precum și metamfetamine (drog de mare risc), din care au prizat (...) (care a consumat și un amestec de oxycodonă și metamfetamină), în raport de care se va dispune trimiterea sa în judecată“, se mai arată în rechizitoriul DIICOT.

 
„Scandal în mass-media“
 

Pe scurt, Miruna Pascu este suspectată că „prin intermediul unor mesaje transmise prin telefon, a amenințat persoana vătămată (...) cu posibilitatea generării unui scandal în mass-media legat de dosarul în care (...) a fost trimisă în judecată pentru participarea la săvârșirea unei infracțiuni de tîlhărie, amenințare care i-a creat persoanei vătămate o stare de temere profundă, în scopul de a o  determina prin constrângere morală pe aceasta să ia legătura cu ea pentru a purta o discuție cu privire la aspectele cunoscute de martora (...) despre istoricul de consumator și distribuitor de droguri al fiului său“.

 

„Dosar la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța“
 

„La data de 07.09.2023, în mod explicit, a exercitat asupra martorei acte de constrângere morală și intimidare, speculând vârsta acesteia (minoră) și starea de vulnerabilitate în care se afla,pentru a o determina pe aceasta să nu dea declarație de martor în dosarul (...) al DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, în care fiul său avea calitatea de inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 din Legea 143/2000, sau, în eventualitatea în care martora decidea să dea declarații, să declare în mod mincinos că episodul filmat în noaptea de13/14.04.2023, în care martora și (...) consumau droguri, era nereal, sau să pretindă în fața organelor de urmărire penală că nu își amintește cele petrecute în acea noapte“, se mai arată în ancheta procurorilor.

 
 
 
 
 
Pascu Claudiu Mihail, tatăl lui Matei Vlad Pascu, este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în aceea că, la data de 14.09.2023, la domiciliul său, ar fi deținut fără drept un număr de 73 cartușe vânătoare, muniție letală, de proveniență industrială și supusă autorizării potrivit Legii nr.295/2004.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Dosarul - 29573/3/2023 – a fost trimis spre soluționare Tribunalului București.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Filmul tragediei de la 2 Mai explicat de procurorii din Mangalia! Rechizitoriu după moartea a doi copii (DOCUMENT)

 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ilie 20 Oct, 2023 09:35 Un lucru bun. Totusi, am observat ca unii procurori nu se misca la fel de rapid acolo unde exista coruptie. Se creeaza la inceput mult zgomot prin arestari, apoi pauza ani de zile, pana cand faptele se prescriu. Asta imi spune ca in timp, anumiti procurori se inteleg cu infractorii si au anumite beneficii din partea acestora.