Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 18 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Cocaină descoperită în casa unei femei de 82 de ani. O altă femeie, de 50 de ani, prinsă în flagrant la Miercurea Ciuc

ro

26 May, 2025 16:44 427 Marime text
Sigla DIICOT

O femeie de 82 de ani este cercetată sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Ea este bănuită că i-ar fi furnizat cocaină unei femei de 50 de ani, prinsă în flagrant, în municipiul Miercurea Ciuc, cu droguri pregătite pentru vânzare.

„La data de 23 mai 2025,  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita, au dispus reținerea unei inculpate în vârstă de 50 de ani și măsura controlului judiciar față de o inculpată în vârstă de 82 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Măsurile au fost luate după ce inculpata  în vârstă de 50 de ani a fost prinsă în flagrant, în municipiul Miercurea Ciuc, în timp ce deținea și transporta cantitatea de aproximativ 50 grame cocaină (drog de mare risc), destinată comercializării, procurată anterior de la coinculpata cercetată în cauză.

Ulterior, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, precum și la o unitate de penitenciar din municipiul Craiova.  În acest context au fost descoperite și ridicate din locuința inculpatei în vârstă de 82 de ani, alte 50 grame cocaină, porționate și ambalate în plicuri autosigilante.”, a transmis DIICOT.

În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a inculpatei reținute, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii  din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Citește și:

Bărbat din Constanța, suspectat de trafic de droguri de mare risc, reținut de procurorii DIICOT (VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii