Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:14 07 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Superliga 2026/2027. Farul Constanța - Csikszereda Ioan Ovidiu Sabău - „Nu avem voie să ne relaxăm“ (VIDEO)

ro

07 Aug, 2026 13:42 249 Marime text
 Ioan Ovidiu Sabău. Sursa foto: ZIUA de Constanța
În etapa a patra din Superliga 2026/2027, Farul Constanța va juca acasă împotriva ultimei clasate, Csikszereda Miercurea Ciuc, formație care nu a obținut niciun punct și nu a marcat niciun gol în cele trei meciuri de până acum.
 
Meciul Farul - Csikszereda se va disputa sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 18.30.

În clasament, echipa de pe litoral ocupă locul opt, cu patru puncte, după o victorie, un egal și o înfrângere până acum, golaveraj 5-4.

De cealaltă parte, formația din Miercurea Ciuc are înfrângeri pe linie și golaveraj 0-6, clasându-se pe locul 16. 

În etapa precedent, Farul a remizat în deplasare cu FCSB, pe când Csikszeredaa cedat cu 0-1 pe terenul lui FC Argeș.

Meci greu, contra unui adversar care vine după trei înfrângeri. Consider totuși că au lot puternic din punct de vedere fizic, mai ales în duelurile 1 contra 1. Nu pare o echipă atât de compactă, atât de organizată defensiv. Față de campionatul trecut, am observant că lasă spații. Dar au trecut trei etape și, când știi că nu ai adunat puncte, ești afectat și te pregătești total diferit, cu altă stare de spirit, cu o motivație mult mai mare. Conștientizezi că nu mai poți merge înainte doar cu înfrângeri. Asta încarcă foarte mult echipa și stafful tehnic. Ceea ce am reușit 55 de minute cu FCSB îmi dă încredere, dar nu avem voie să ne relaxăm. Există această tendință, după un meci precum cel cu FCSB, în care am arătat ca o echipă disciplinată, organizată, cu o stare de spirit bună și o atitudine bună, jucând de la egal la egal cu adversarul. Înseamnă că putem, că există calitate, dar, repet, nu trebuie să intervină relaxarea. Încă suntem departe de ce ne dorim, eu și jucătorii. Cu FCSB, am cedat teren pentru că unii jucători încă nu au ritm, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul principal al Farului.   

   
Eduard Radaslavescu și Rafael Munteanu. Sursa foto: ZIUA de ConstanțaMeciul de sâmbătă a fost prefațat din partea Farului și de jucătorii Eduard Radaslavescu și Rafael Munteanu, ale căror declarații le găsiți mai jos.  

Program etapa a 4-a

Vineri, 7 august 2026


Ora 21.00: UTA – Rapid

Sâmbătă, 8 august 2026

Ora 18.30: Farul Constanța – Csikszereda
Ora 21.30: Dinamo – FC Voluntari

Duminică, 9 august 2026


Ora 18.30: Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Ora 21.30: Universitatea Craiova – FC Argeș

Luni, 10 august 2026

Ora 18.30: FC Botoșani – Corvinul Hunedoara
Ora 21.30: Sepsi OSK – FCSB

Joi, 8 octombrie 2026

CFR Cluj – Universitatea Cluj

Clasament Superliga
  1. FCSB – 7p
  2. Rapid – 7p
  3. Universitatea Craiova – 6p
  4. Universitatea Cluj – 6p
  5. FC Argeș – 6p
  6. Oțelul Galați – 5p
  7. Dinamo – 4p
  8. Farul – 4p
  9. Corvinul Hunedoara – 4p
  10. Sepsi OSK – 4p
  11. FC Voluntari – 4p
  12. CFR Cluj – 3p
  13. Petrolul Ploiești – 3p
  14. FC Botoșani – 2p
  15. UTA – 1p
  16. Csikszereda – 0p.
Citește și:
 
Farul Constanța întâlnește ultima clasată
Gheorghe Popescu - „Vom avea meci greu. Csikszereda va veni să-și vândă foarte scump pielea“


 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii