Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:58 10 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizia ICCJ Se anulează condamnarea de 6 ani primită pentru corupție de fostul șef al CNAS, Lucian Duță

ro

10 Dec, 2025 15:06 237 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels
 Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus, miercuri, anularea condamnării de 6 ani închisoare primită de Lucian Duță, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru primirea unei mite de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.

Încarcerat în iulie 2022, Lucian Duță a fost eliberat în septembrie 2025 de Instanța supremă, când i s-a admis în principiu o cale extraordinară de atac - recursul în casație, iar pedepsa i-a fost suspendată.

Miercuri, un complet format din Iulian Dragomir, Luminița Criștiu-Ninu și Adriana Ispas a decis încetarea procesului penal, pe motiv că faptele de care era acuzat Lucian Duță s-au prescris, scrie Agerpres.ro. 

El trebuie însă să plătească prejudiciul din dosar.

'Admite recursul în casație formulat de inculpatul Duță Nicolae - Lucian împotriva deciziei penale nr. 1049/A din data de 25 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București. Casează în parte hotărârea atacată, numai sub aspectul acțiunii penale, cu referire la inculpatul Duță Nicolae-Lucian și rejudecând, în aceste limite, în baza art.448 alin.1 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art.396 alin. 6 din Codul de procedură penală și art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Duță Nicolae-Lucian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3783 din 25.07.2022, emis de Tribunalul București în ceea ce îl privește pe inculpatul Duță Nicolae-Lucian. Menține dispozițiile privind confiscarea specială precum și măsurile asiguratorii conform sentinței penale nr.1407/F/27.11.2020 pronunțate de Tribunalul București - Secția I-a penală, în dosarul nr.45188/3/2018, și deciziei penale sus-menționate. Definitivă', se arată în decizia instanței.


Cele două judecătoare de la Curtea de Apel București care l-au condamnat pe Lucian Duță, respectiv Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu, au fost excluse de CSM din magistratură în decembrie 2022, pe motiv că au dezvăluit în motivarea de condamnare faptul că doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța au încercat să îl ajute pe Lucian Duță să scape de acuzații. Ulterior, Instanța supremă a anulat decizia CSM de excludere.

Lucian Duță a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de președinte al CNAS, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar.


Sumele de bani au fost remise lui Duță fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția.

DNA mai susținea atunci că Lucian Duță ar fi primit mită în legătură cu încheierea și derularea unui act adițional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea și operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.

De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea și derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluției informatice de implementare a Cardului Național de Asigurări Sociale de Sănătate și interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat. 

Citește și:

Interviu Realitatea Plus!Ce a declarat Nicolae Lucian Duţă, fostul șef al Casei Naţionale de Sănătate, înainte de condamnare (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii