Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:29 07 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Continuă pensionările la vârf în Tribunalul Constanța! După președinți de secții și vicele instanței, un alt magistrat din conducere cere eliberarea din funcție

ro

24 Nov, 2022 10:08 926 Marime text


La Consiliul Superior al Magistraturii continuă să curgă cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, venite din partea judecătorilor și procurorilor din întreaga țară, Constanța fiind pe liste.

După pensionarea succesivă a judecătorilor Lucian Lică și Denis Gabriela Ghervase, președinți ai Secției Penale a instanței, după cererea de eliberare din funcție prin pensionare formulată de vicepreședintele instanței, magistratul Mihaela Cristina Grădinari - solicitare a cărei discutare a fost amânată la cerere - a venit acum rândul președintelui Tribunalului Constanța să se adreseze CSM.

Este vorba despre magistratul Cristina Ramona Duță, numit președinte al Tribunalului Constanța la finele anului trecut, pentru un mandat de trei ani, în urma concursului câștigat de judecător.

Cererea de eliberare din funcție, ca urmare a pensionării, formulată de președintele Tribunalului va fi analizată de Secția pentru Judecători a CSM de astăzi.

În cazul în care cererea va fi aprobată, aceasta va fi transmisă Președintelui României, pentru semnarea decretului privind eliberarea din funcție a magistratului, ca urmare a pensionării.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii