Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:41 18 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Oficial de la DNA. Decebal Făgădău și Radu Mazăre, foști primari ai Constanței, trimiși în judecată în alte două dosare. Care este prejudiciul

ro

30 Dec, 2020 09:42 1951 Marime text
  • Enache Marcela, fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa, apare ca inculpat în cele două dosare. 
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, pentru a doua oară, a foștilor primari ai municipiului Constanța, Dedebal Făgădău și Radu Ștefan Mazăre.
 
Cele două dosare sunt separate și au fost au trimise spre judecare Tribunalului Constanța.
 
În dosarul lui Radu Mazăre (8333/118/2020), părțile sunt: Mazăre Radu Ştefan și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa)  sunt inculpați. Asta în timp ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
Cu privire la acest dosar, surse judiciare arată că ar fi fost vândute terenuri în Mamaia, prejudiciul fiind de aproximativ 1,7 milioane de euro.  
 
În dosarul lui Dedebal Făgădău, 8332/118/2020, părțile sunt Făgădău Decebal și Enache Marcela – inculpați, iar Consiliul Local Constanţa este parte civilă.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.  
 


În cauză, procurorii DNA au stabilit un presupus prejudiciu în valoare de aproximativ 140.000 de euro. Centrul acestui dosar este un teren din Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat nici în ziua de azi.


 Astera Consulting SRL

În anul 2012, SC Astera Consulting SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Amenajare parcare auto, sistematizare, realizare accese auto şi pietonale, semnalistică şi iluminat“, amplasate în municipiul Constanţa, strada Remus Opreanu, zona Port Tomis, în vederea luării deciziei etapei de încadrare.

În noiembrie 2019, societatea Astera Consulting SRL a obţinut de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire nr. 1982, care constă în „Modificare autorizaţie de construire nr. 1652 din 25.09.2013  -Modificare proiect autorizat cu AC nr. 531/12.04.2002 şi AC nr. 1442/31.08.2012 - Construire hotel cu restaurant (categorie cinci stele) cu regim de înălţime S+P+9 etaje prin completare etaje existente, iniţial retrase succesiv, respectiv etaj 8, etaj 9 şi etaj 10 tehnic), realizare căi de evacuare pentru situaţii de urgenţă, refaţadizare, reamenajarea spaţiilor exterioare din incintă, organizare de şantier prin reconfigurare structurală, recompartimentare interioară, modificări faţade, reamenajare exterioară, realizare căi exterioare de circulaţie pentru evacuare în ansamblu cu funcţiuni mixte (locuire, spaţii comerciale, spaţii multifuncţionale, alimentaţie publică, funcţiuni complexe) S+P+9e cu terasă circulabilă peste etajul 9“.  
 
De-a lungul timpului s-a susținut că Astera Consulting SRL este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.

Printre asociaţi, Sorin Strutinsky
Astera Consulting SRL şi-a majorat capitalul cu aproape 100.000 de lei


Sorin Gabriel Strutinsky este căutat pentru a executa o pedeapsă definitivă de zece ani și opt luni de închisoare.  
 
Racent, DNA Constanța a dispus trimiterea în judecată, într-un dosar, a lui Decebal Făgădău și Radu Ștefan Mazăre, foști primari ai municipiului Constanța. Făgădău este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Asta în timp ce Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Și acest dosar se află pe rolul Tribunalului Constanța.

Update - oficial de la DNA 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane:

1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

și în stare de libertate, a inculpatei ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,


2. în stare de libertate, a inculpaților:

FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

ENACHE MARCELA, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

1. În perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.

2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Primăria municipiului Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menționate mai sus.
În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii