Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dacă va fi prins Un cetăţean chinez riscă să stea într-un penitenciar din România şapte ani

ro

15 Jan, 2019 00:00 1319 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen în dosarul în care un cetăţean chinez, în vârstă de 44 de ani, a fost condamnat în primă instanţă de magistraţii Judecătoriei Constanţa la şapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă. Cauza se va afla pentru prima dată în atenţia magistraţilor pe data de 7 februarie.
 
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Constanţa, aceasta va fi definitivă.
 
Reamintim că inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la începutul lunii aprilie 2017.
 
În actul de sesizare a instanţei, magistraţii arată, printre altele, că la începutul lunii aprilie august 2014, în localitatea Agigea a avut loc un accident rutier soldat iniţial cu opt victime. Ulterior evenimentului, una dintre persoanele implicate în accident a decedat.
 
Expertiza a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face cetăţeanul chinez, care a efectuat manevra de întoarcere, prin loc neregulamentar, nerespectând semnificaţia marcajului linie dublă continuă. În acest context, maşina condusă de cetăţeanul chinez a lovit un alt autoturism.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii