Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia
Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia
27 Feb, 2024 16:21
ZIUA de Constanta
1317
Marime text
- Următoarea înfățișare în proces a fost stabilită pentru data de 9 aprilie 2024.
Este vorba despre dosarul în care, în luna ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a admis în principiu cererea formulată de primarul constănțean.
Cazul are la Curtea Supremă indicativul 4316/256/2020 și se află, potrivit datelor noastre, în atenția completului de judecată alcătuit din magistrații Epure Constantin, Nicolescu Alin Sorin și Voica Valerica.
Următoarea înfățișare în proces a fost stabilită pentru data de 9 aprilie 2024.
În acest dosar, primarul a atacat decizia definitivă a judecătorilor din Constanța, prin care a fost condamnat cu suspendare.
La Constanța, dosarul fostului primar din Medgidia a fost soluționat în primă instanță, de judecătorul Marius Cătălin Croitoru, fostul președinte al Judecătoriei Medgidia, în prezent vicepreședinte delegat al Tribunalului Constanța, prin condamnarea lui Valentin Vrabie la un an și șapte luni de executare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Ulterior, pe 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța a decis desfiinţarea în parte a hotărârii Judecătoriei Medgidia și în rejudecare a dispus condamnarea definitivă lui Valentin Vrabie la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul a fost soluționat de un complet de continuitate alcătuit din judecătorii Ileana Anastasiu, Marius Cristian Epure și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.
În opinie minoritară, unul dintre judecători a dorit achitarea lui Valentin Vrabie, în temeiul art. 16 al.1 lit. b C.pr.pen., respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
La data de 9 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a decis suspendarea executării deciziei penale prin care primarul a fost condamnat, astfel că Valentin Vrabie a revenit în funcția de primar.
Decizia a fost luată până la soluționarea contestației în anulare, unde s-a fixat termen pe 7 martie 2024.
Potrivit datelor noastre, acest dosar se află în atenția completului format din magistrații Virgil Marius Ungureanu și Georgiana Anghel Tudor, de la Curtea de Apel Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii