Curtea de Apel Constanța poate decide săptămâna aceasta dacă procesul pentru restituirea unui teren din Eforie se rejudecă
Curtea de Apel Constanța poate decide săptămâna aceasta dacă procesul pentru restituirea unui teren din Eforie
01 Dec, 2025 11:17
ZIUA de Constanta
101
Marime text
101
Marime text

Curtea de Apel Constanța se poate pronunța joi, 4 decembrie 2025, în privința recursului din dosarul 14850/212/2021, în care este atacată sentința civilă nr. 695/24.06.2025 în care Tribunalul Constanța a dispus rejudecarea cauzei.
Obiectul litigiului este anularea dispoziției nr. 382/28.05.2010 a primarului orașului Eforie, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de 537 mp, către Hillebrand Mihaela Maria și către încă o persoană.
Agro Carusel Negura SRL a solicitat anularea actului administrativ motivând că pe o parte a acelui teren deține o vilă, în baza contractului de vânzare cumpărare 1517/02.11.2001, încheiat cu vânzătoarea Carmen Silva 2000 SA.
Firma reclamantă a pierdut în primă instanță la Judecătoria Constanța, instanța care a judecat fondul.
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii cererii principale formulată de pârâta ***. Respinge cererea principală formulată de reclamantul *******, în contradictoriu cu pârâţii *** şi *********, ca inadmisibilă. Respinge cererea reconvenţională formulată de reclamant-pârât ******** în contradictoriu cu pârât reclamant societatea ***** şi pârâta *********. Obligă pe reclamant la plata către pârâta ***** a cheltuielilor de judecată în sumă de 4991 lei, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli transport Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată azi, 25.11.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 14485/2024 25.11.2024”
Despre Agro Carusel Negura SRL
Conform termene.ro, platformă consultată luni, 1 decembrie 2025, firma a fost fondată în 1991, are sediul social în Eforie Sud, județul Constanța și obiectul de activitate este „alte servicii de cazare”.
În 2024, Agro Carusel Negura SRL a înregistrat o pierdere de 5.459 lei și datorii de 175.384 lei.
Viscotel Mariana Letiția este asociat și administrator.
Despre Carmen Silva 2000 SA
Datele de pe termene.ro arată că firma aflată în insolvență are sediul social în incinta Vilei Filimon Sârbu din Eforie Sud, județul Constanța, obiectul de activitate este „hoteluri și alte facilități de cazare similare” și a fost fondată în 2000.
Statul Român prin Ministerul Turismului este principalul acționar al societății.
Ultimele date financiare sunt din 2020.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Dosar la Curtea de Apel Constanța Agro Carusel Negura SRL solicită anularea unei dispoziții de primar emisă în 2010. La mijloc, restituirea unui teren
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


