Curtea de Apel Constanța a decis Tribunalul Constanța va judeca litigiul dintre Elves Web Design SRL și Primăria Băneasa
Curtea de Apel Constanța a decis: Tribunalul Constanța va judeca litigiul dintre Elves Web Design SRL și Primăria
13 Jan, 2026 10:33
ZIUA de Constanta
159
Marime text
159
Marime text

Curtea de Apel Constanța a fost investită să rezolve un conflict de competență între Tribunalul Constanța și Judecătoria Medgidia pentru judecarea dosarului 1526/118/2025.
O decizie în acest sens a fost luată ieri, 12 ianuarie 2026. Curtea de Apel Constanța a dispus ca Tribunalul Constanța să fie instanța care să se ocupe de caz. Decizia este definitivă.
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect ,,ordonanţă de plată” formulată de reclamanta ELVES WEB DESIGN SRL în contradictoriu cu pârâta UAT COM. BĂNEASA şi PRIMARUL COM. BĂNEASA în favoarea Tribunalului Constanţa, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Definitivă. Pronunţată astăzi, 12.01.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Document: Hotarâre 1/2026 12.01.2026”

Dosar pasat între instanțe
Precizăm că dosarul 1526/118/2025 a fost înregistrat la data de 26 martie 2025 la Tribunalul Constanța.
Firma Elves Web Design SRL a reclamat Unitatea Administrativ Teritorială comuna Băneasa și primarul comunei Băneasa. Obiectul litigiului este reprezentat de o ordonanță de plată.
Pe 25 iunie 2025, Tribunalul și-a declinat competența de soluționare ca cauzei către Judecătoria Medgidia.
„Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea ELVES WEB DESIGN SRL în contradictoriu cu pârâţii UAT COMUNA BĂNEASA şi PRIMARUL COMUNEI BĂNEASA, în favoarea Judecătoriei Medgidia. Fără cale de atac. Pronunţată la data de 25.06.2025, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC.
Document: Hotarâre 842/2025 25.06.2025”, se arată în minută.
Ulterior, pe 21 noiembrie, Judecătoria Medgidia și-a declinat, la rândul ei, competența de a se ocupa de caz și l-a trimis înapoi spre Tribunal.
În acest context, a revenit Curții de Apel Constanța sarcina de a desemna instanța competentă pentru judecarea și soluționarea litigiului respectiv.
Despre Elves Web Design SRL
Firma a fost fondată în anul 2005, are sediul social în București, sectorul 3, iar obiectul de activitate este „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
În anul 2024, Elves Web Design SRL a înregistrat o cifră de afaceri egală cu 900.609 lei, profit egal cu 242.031 lei, datorii egale cu 640.488 lei și un singur salariat.
Păunescu Nicolae-Cosmin figurează ca asociat unic și administrator, conform termene.ro.
Elves Web Design SRL a câștigat 62 de achiziții directe și 16 licitații.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Licitații Constanța Newbuilding Cons SRL și Elves Web Design SRL, contract cu Primăria Băneasa. Se reabilitează drumul comunal DC 475_V (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


