Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:08 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța Newbuilding Cons SRL și Elves Web Design SRL, contract cu Primăria Băneasa. Se reabilitează drumul comunal DC 475_V (DOCUMENT)

ro

22 Oct, 2023 14:52 994 Marime text
  • Newbuilding Cons SRL și Elves Web Design SRL se regăsesc printre societățile care, în august 2022, au semnat cu Primăria Ghindărești contractul privind asflatările, cu o valoare estimată la circa 700.000 de euro.
Primăria Băneasa a atribuit asocierii Newbuilding Cons SRLElves Web Design SRL contractul vizând lucrările de reabilitare la drumul comunal 475_V.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depusă o singură ofertă admisibilă pentru acest contract.
 
Valoarea totală a contractului este de 6.902.000 de lei fără TVA, inițial, acesta fiind estimat la 6.911.686,31 de lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
 
Denumirea achiziției este Contract de achiziție publică de lucrări (proiectare și execuție) privind realizarea obiectivului de investiții «Achiziție servicii de proiectare, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului și execuția lucrărilor de construcții și instalații pentru obiectivul „Reabilitare drum comunal DC 475_V“».
 
În descrierea achiziției se precizează că „se dorește reabilitarea drumului județean DC 475 și aducerea acestuia la o stare de viabilitate corespunzătoare exploatării în condiții normale“.
„Pentru reabilitare se va propune un sistem rutier a cărui structură de rezistență va ține cont de caracteristicile terenului de fundare, zona climaterică, inclusiv traficul estimat. Principalele lucrări estimate sunt:
-        Amenajarea traseului carosabil -sistem rutier nou,
-        Amenajare acostamente
-        Amenajare elemente colectare și evacuare ape (șanțuri, podețe tubulare)
-        Amenajare drumuri laterale până la limita proprietății
-        Realizare semnalizare și marcaje rutiere“, conform autorității contractante.
 
Newbuilding Cons SRL și Elves Web Design SRL se regăsesc printre societățile care, în august 2022, au semnat cu Primăria Ghindărești contractul privind asflatările, cu o valoare estimată la circa 700.000 de euro.
 
Despre Newbuilding Cons SRL
 
Potivit termene.ro, platformă consultată pe 22 octombrie 2023, Newbuilding Cons SRL a fost înființată în 2016 și are sediul social în Constanța, pe strada Tache Ionescu, nr. 27A.
 
Firma se ocupă de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor și are un punct de lucru și în Hârșova.
 
Asociați sunt Georgian Barbu și Anamaria Barbu, primul fiind și administratorul societății.
 
Numele Georgian Barbu se leagă și de compania Geotrans Anaconstruct SRL, unde a fost asociat și administrator, în prezent radiată.
 
Firma figurează cu 14 achiziții directe (Comuna Crucea, Comuna Ghindărești și Comuna Dăeni printre autoritățile contractante).
 
Ca o paranteză, surse ZIUA de Constanța au afirmat că Tudorel Nădrag, fostul primar din Hârșova, este finul tatălui lui Barbu.
 
În 2022, firma a declarat șase angajați, profit peste 1,35 de milioane de lei, iar cifra de afaceri a depășit 3,1 milioane de lei.
 
Despre Elves Web Design SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 22 octombrie 2023, Elves Web Design SRL a fost înființată în 2005 și are sediul social în București, Sectorul 3, pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 309, ocupându-se de activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
 
Asociat unic și administrator este Nicolae Cosmin Păunescu, al cărui nume se mai leagă de Cool CLC SRL, Aldas Boutique SRL, City Cool Events SRL și Yawe Food SRL.
 
Societatea a fost înființată în 2005 de către Nicolae Cosmin Păunescu și Camelia Constantinescu, cea din urmă ieșind din firmă în 2009.
 
Firma figurează cu 58 de achiziții directe (Comuna Limanu, Comuna Ștefan Vodă, Comuna Perișoru, dar și alte autorități contractante) și trei contracte publice (Consiliul Județean Gorj printre autoritățile contractante).
 
În 2022, firma a declarat un angajat, pierderi peste 35.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 860.000 de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Cumpărări directe
Constanța Primăria Băneasa a atribuit un contract de servicii de deszăpezire

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii