Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 05 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ocazia Zilei Justiției Mesajul Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii

ro

05 Jul, 2026 13:38 169 Marime text
Sediul CSM - sursa foto: Facebook CSM

Ziua Justiției în România se sărbătorește în fiecare an, în prima duminică a lunii iulie, iar cu acest prilej, președintele CSM, judecător Gheorghe liviu Odagiu a transmis duminică, 05 iulie 2026 un mesaj.

De-a lungul istoriei magistraturii, au existat ani în care instituțiile şi-au urmat firesc drumul, fără ca temeliile pe care au fost așezate să fie puse sub semnul întrebării, însă au existat şi ani în care însăși stabilitatea acestor fundamente a fost încercată şi provocată, iar valori despre care am fost tentați să credem că sunt definitiv așezate în societatea românească redevin subiect de dezbatere publică. De un an de zile, justiția nu și-a schimbat misiunea ori reperele, ci a devenit, încă o dată, evident cât de ușor putem ajunge să discutăm despre independența ei ca despre o opțiune, și nu ca despre una dintre condițiile fără de care statul de drept nu poate exista.

Provocările cu care s-a confruntat sistemul judiciar au și menirea de a limpezi lucruri esențiale, întrucât, dincolo de diferențele de opinii care sunt firești într-o societate democratică, anul acesta a arătat că există valori asupra cărora nu poate exista niciun compromis, fără ca însuși echilibrul constituțional să fie afectat. Independența justiției este una dintre aceste valori fundamentale ale statului de drept, care nu doar apără o profesie și o instituție, ci protejează cetăţenii pentru ca legea să fie aplicată în mod egal și imparțial pentru toţi. În definitiv, aceasta este promisiunea pe care orice democrație dezvoltată o face propriilor cetățeni prin intermediul sistemului de justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii va continua să își îndeplinească misiunea constituțională cu aceeași convingere că apărarea independenței justiției nu reprezintă un exercițiu de autoritate, ci unul de responsabilitate faţă de societate în ansamblu şi faţă de fiecare cetăţean. În același timp, independența justiţiei nu poate fi niciodată desprinsă de exigențele pe care le presupune, respectiv integritate, competență profesională, echilibru şi respect față de cetățean. Numai prin modalitatea concretă în care este înfăptuit actul de justiție, încrederea publică în sistemul judiciar poate deveni durabilă, iar autoritatea sa poate fi consolidată cu fiecare zi.

Cu prilejul Zilei Justiției adresez aprecierea și respectul meu tuturor celor care servesc legea, indiferent de profesia pe care o exercită în sistemul judiciar, cu profesionalism, integritate, onoare şi dedicare. În perioade liniştite, rolul tuturor acestor profesionişti poate părea firesc, însă în perioade complicate şi presărate cu provocări, rolul tuturor profesioniştilor din justiţie devine esențial. Iar dacă există un motiv pentru care justiția merită celebrată astăzi, acesta nu este acela că ar fi întotdeauna infailibilă, ci că nu încetează niciodată să caute adevărul și să rămână fidelă legii, indiferent de presiunile sau de așteptările fiecărei perioade sociale
”, a scris Judecător Gheorghe-Liviu Odagiu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.

Citește și:
Ministerul Justiției - „Sistemul judiciar este esențial pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii