Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:23 28 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă la Pecineaga! Victima, un copil de 12 ani

ro

20 Aug, 2021 14:38 16441 Marime text

 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat și obținut arestarea preventivă a unui bărbat din localitatea Pecineaga, județul Constanța, suspectat de omor.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 16/17 august 2021, în locuința comună din localitatea Pecineaga, județul Constanța, pe fondul unor neînțelegeri, inculpatul și-ar fi înjunghiat victima, cel mai probabil cu un cuțit.  

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că victima ar fi avut 12 ani, (nepot al inculpatului) iar cearta ar fi pornit din cauza faptului că inculpatul nu ar fi găsit punga cu pâine.  

Scandalul ar fi degenerat iar inculpatul l-a înjunghiat pe copil cu un cuțit în zona abdomenului. 
 
În cursul zilei de ieri procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
 
Instanța a admis cererea procurorilor.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

Comentarii