Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:28 01 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs Curtea Supremă Punctaje de până la 98.00 obținute de candidați la evaluarea hotărârilor judecătorești. Doi magistrați sunt din Constanța (DOCUMENTE)

ro

27 Aug, 2023 11:23 935 Marime text
  • Curtea de Apel Constanța are doi magistrați înscriși la concursul pentru Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Desfășurarea interviului și publicarea rezultatelor finale vor avea loc după data de 11 septembrie 2023.
  • În Secțiunea Document pot fi consultate rezultatele anonimizate ale lucrărilor pentru toate cele patru secții.
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat anonimizat punctajul obținut de candidații din concursul pentru posturile de judecător la Curtea Supremă la proba constând în evaluarea hotărârilor judecătorești ale candidaților.
 
În cursa pentru Înalta Curte de Casație și Justiție s-au înscris și doi judecători de la Curtea de Apel Constanța, fiind vorba despre magistratul Ecaterina Grigore, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței, și, respectiv, despre magistratul Mihail Stănescu-Sas, de la Secția I Civilă a Curții.
 
Magistratul Ecaterina Grigore a optat în concurs pentru unul dintre cele șase posturi scoase la concurs pentru Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții Supreme, iar magistratul Mihail Stănescu-Sas a optat pentru unul dintre cele trei posturi de la Secția Civilă a ÎCCJ din concurs.
 
Cel mai mare punctaj la evaluarea lucrărilor a fost obținut de un magistrat care a optat pentru Secția I Civilă a instanței supreme, lucrările sale fiind punctate cu 98,00. Cel mai mic punctaj al candidaților de la Secția Civilă la evaluarea lucrărilor a fost de 76,50 de puncte.
 
La Secția de Contencios administrativ și fiscal, cel mai mare punctaj pe lucrări a fost 92,50, iar cel mai mic punctaj a fost 60,00.
 
La Secția a II-a Civilă, 93,88 a fost cel mai mare punctaj obținut, 66,13 a fost cel mai mic.
 
În final, la Secția Penală, cel mai mare punctaj obținut a fost 91,00, iar cel mai mic a fost 59,00.
 
Potrivit Calendarului de desfășurare a concursului, soluționarea contestațiilor împotriva punctajului obținut la evaluare și publicarea rezultatelor finale la evaluare vor avea loc în intervalul 30 august – 7 septembrie 2023.
 
Desfășurarea interviului și publicarea rezultatelor finale vor avea loc după data de 11 septembrie 2023.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Curtea Constituțională, sesizată la cererea a cinci judecători din Constanța! Ce au cerut magistrații
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii