Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a sunat la 112 Detalii exclusive din ancheta polițistului de la Secția 5 din Constanța încătușat pentru vătămare corporală

ro

08 Jun, 2021 17:06 3446 Marime text
 
Alexandru D., de 26 de ani, din Dolj, domiciliat în municipiul Constanţa, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, cu gradul profesional de inspector de poliție, a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
 
Conform anchetatorilor, la data de 04 iunie 2021, orele 13.15, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni.
 
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru ZIUA de Constanța, faptul că fapta ar fi avut loc în apropierea unui bar din zona Kilometrul 4-5 din municipiul Constanța.
 
Se pare că atât polițistul (care se afla în timpul liber și îmbrăcat în civil), cât și victima ar fi stat în același bar.
 
După o vreme, victima ar fi plecat spre casă, iar pe o alee polițistul i-ar fi aplicat o lovitură cu piciorul în zona capului.  
 
Ulterior, polițistul ar fi părăsit zona, însă a fost observat de un tânăr care livra pizza în zonă. Acesta a sunat la 112.
 
După cum arată și procurorii, în urma loviturilor, victima necesită 100 de zile de îngrijiri medicale, în cazul supraviețuirii (prognostic rezervat), viața i-a fost pusă în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală, necesitând îngrijiri medicale în condiții de terapie intensivă (comă, stop cardio-respirator resuscitat).
 
Motivația agresiunii nu a fost stabilită până la acest moment procesual.
 
În această seara, Tribunalul Constanța va decide libertatea inculpatului.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și 

Un ofițer de poliție din IPJ Constanța dus la arestare pentru vătămare corporală

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii