Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spun compania de asigurări şi MapN Un militar din Constanţa, rănit într-o explozie în Afganistan, îşi caută dreptatea în instanţă

ro

17 Feb, 2020 00:00 14039 Marime text

Rănit în Afganistan, în urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat, un militar constănţean şi-a căutat dreptatea în instanţă. El a dat în judecată compania de asigurări, solicitându-le magistraţilor ca aceasta să fie obligată să îi achite prima de asigurare, în sumă de 60.000 de euro, conform poliţei de asigurare de accidente încheiate cu Ministerul Apărării Naţionale. Prin Hotărârea nr. 1161/2019 a Tribunalului Constanţa, menţinută prin Decizia nr. 35/2020 a Curţii de Apel din data de 22.01.2020, solicitarea sa a fost respinsă, iar militarul a pierdut procesul la aceste două instanţe.
 
Motivul, pe scurt, este reprezentat de faptul că în contractul încheiat între compania de asigurări şi MApN se prevede că beneficiază de această primă de asigurare persoanele ce ajung să sufere de o „incapacitate adaptivă de cel puţin 50%“, în timp ce militarul constănţean reclamant în proces suferă de o „incapacitate adaptivă 30%“. Totuşi, procesul nu s-a terminat definitiv, căci împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa militarul poate face recurs, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
Potrivit informaţiilor oficiale, militarul a dat în judecată compania de asigurare la data de 24.09.2018, cazul fiind înregistrat pe rolul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Constanţa, iar obiectul dosarului fiind reprezentat de „litigii cu profesioniştii“.
 

Ce susţine soldatul

 
La momentul respectiv, reclamantul a arătat în cererea de judecată înaintată instanţei că în septembrie 2016, în timp ce se afla în misiune în Afganistan, desfăşurându-şi activitatea la Baza Militară Kandahar, autospeciala în care se afla, alături de ceilalţi colegi ai plutonului său, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, patru militari au fost răniţi, inclusiv reclamantul.
 
„Urmare a incidentului, reclamantul a suferit: fractură maxilară şi bază orbital dreapta, traumatism coloană cervicală contuzie lob superior pulmonar drept. Prin decizia medicală nr. A 4460/2 din 14.11.2017, reclamantul a fost încadrat apt pentru serviciul militar în timp de pace, apt limitat la război deficienţă uşoară funcţională 30%“, se arată în cererea de chemare în judecată, citată pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale.
 
În acest context, a susţinut soldatul, potrivit sursei citate, „întrucât s-a produs riscul asigurat prevăzut în Contractul de asigurare, fiind încadrat la capitolul îmbolnăviri pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale, afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv de minim 60.000 euro, solicită despăgubirea stabilită la suma de 60.000 euro“.
 

Poziţia companiei de asigurări

 
În replică, reprezentanţii companiei de asigurări au solicitat instanţei să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. În susţinerea acestei solicitări, avocaţii companiei au arătat că, la momentul organizării licitaţiei de către MApN pentru contractul de asigurare a militarilor ce urmau să execute misiunea în Afganistan, aceştia au solicitat anumite lămuriri de la autorităţile contractante, iar răspunsul primit este edificator în cauză, după cum se arată în documentul citat pe Jurindex.
 
Mai exact, au susţinut avocaţii, compania de asigurări a solicitat următoarele clarificări de la MApN: „Acoperirea minimum 60.000 EUR pentru îmbolnăviri, pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale, afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv sunt acoperiri distincte (invaliditate+ această acoperire), şi dacă da, cum se acordă această despăgubire (cum se stabileşte gradul mutilării/ al vătămării corporale/ al gravităţii afecţiunii)?“.
 
Potrivit sursei citate, răspunsul Ministerului a fost următorul: „Referitor la riscul al IV-lea de la pct. 11.3. din caietul de sarcini definit astfel «minimum 60.000 euro pentru îmbolnăviri, pe timpul şi din cauza acţiunilor de lupte care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv» vă comunicăm punctul de vedere al structurii specializate: «din punct de vedere al limitelor maxime şi/sau minime care pot fi stabilite ca sechele sau disfuncţii în privinţa sintagmei susmenţionate în sensul reglementărilor curente, sintagma corectă este asimilabilă cu afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptivă de cel puţin 50%, generate de tulburări morfologice şi funcţionale şi încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare»“.
 
Pe scurt, este necesară o incapacitate adaptivă de cel puţin 50% pentru a se putea beneficia de respectiva primă de asigurare, potrivit răspunsului MApN. Cum militarul constănţean, însă, suferea de o incapacitate adaptivă de 30%, potrivit actelor medicale depuse la dosarul cauzei, compania de asigurări a considerat că nu se încadrează în condiţiile stipulate în contractul de asigurare încheiat cu Ministerul.
În aceste condiţii, având în vedere răspunsul clar transmis de MApN, judecătorii constănţeni au fost de acord cu solicitările formulate de reprezentanţii companiei de asigurări şi au decis să respingă acţiunea soldatului constănţean, ca nefondată. După cum arătam la începutul articolului, însă, militarul mai poate declara recurs împotriva acestei decizii, urmând ca, în această situaţie, dosarul să ajungă pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Citeşte şi:
 
La un pas de a fi dat afară din sistem:
Un militar al bazei din Topraisar se judecă pentru dreptul de a rămâne în armată

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii