Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 21 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR decide soarta plajelor Sesizarea lui Nicușor Dan privind legea privind utilizarea plajei Mării Negre, pe masa judecătorilor

ro

21 Jan, 2026 07:52 179 Marime text
Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate, miercuri, 21 ianuarie, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra legii privind utilizarea plajei Mării Negre.

În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă.

Actul normativ supus controlului de constituționalitate stabilește ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinația de plajă publică, scrie Agerpres.ro.

Noua soluție legislativă instituie posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinația de plajă publică, arată sesizarea.


Titularul dreptului de proprietate este statul


Titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza și plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparțin domeniului public al statului, se menționează în sesizare.

Nicușor Dan subliniază că în ceea ce privește entitățile care vor avea posibilitatea de a primi în folosință gratuită o cotă de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, autoritățile administrației publice locale nu au capacitatea de a primi, întrucât acestea nu reprezintă instituții de utilitate publică.


Astfel, soluția legislativă ce vizează atribuirea în folosință gratuită autorităților administrației publice locale din localitățile riverane Mării Negre a unei cote de până la 20% din suprafața plajelor utilizate în scop turistic contravine dispozițiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituție, întrucât aceste entități nu reprezintă instituții de utilitate publică.



Citește și:

DRG Power New Future SRL câștigă în primă instanță suspendarea dispoziției de demolare a construcțiilor de pe plaja Tuzla
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii