Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:18 22 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz rar întâlnit în instanțele din Dobrogea! Ambulanțier, dat în judecată să repare o mașină lovită de o targă scăpată de sub control

ro

21 Apr, 2021 00:00 2147 Marime text
  • La data de 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța a închis definitiv dosarul, hotărând să respingă recursul declarat de firma de asigurare împotriva deciziei Tribunalului Tulcea de a nu-i acorda despăgubirile solicitate.
  • Societatea de asigurare solicita atât de la ambulanțierul în cauză, cât și de la SAJ Tulcea suma de peste 4.400 de lei, reprezentând despăgubirile achitate de asigurător autoturismului avariat de targa scăpată de sub control.
  • „Tocmai de aceea este și creat un spațiu destinat exclusiv parcării autoturismelor aflate în dotarea Unității de Primire Urgențe, pentru a fi evitate eventualele incidente și pentru a facilita manevrarea tărgilor aflate în dotare“, au arătat judecătorii care au respins pretențiile firmei de asigurare.

În România, țara în care se poate orice (adesea, însă, în sensul rău), nu este nicidecum de mirare faptul că un angajat al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea a ajuns protagonist al unui proces civil, cauzat de modul în care ar fi manevrat targa ambulanței.

Concret, societatea de asigurare solicita atât de la ambulanțierul în cauză, cât și de la SAJ Tulcea suma de peste 4.400 de lei, reprezentând despăgubirile achitate de asigurător autoturismului avariat de targa scăpată de sub control.

La data de 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța a închis definitiv dosarul, hotărând să respingă recursul declarat de firma de asigurare împotriva deciziei Tribunalului Tulcea de a nu-i acorda despăgubirile solicitate.

Dosarul civil are indicativul 651/327/2019*, iar părți în cauză sunt SC Generali România Asigurare Reasigurare SA, în calitate de recurent reclamant și, respectiv, Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea și R.I., în calitate de intimați pârâți.
 

Reparații de 4.476 de lei

Potrivit hotărârii nr.314/2020 a Tribunalului Tulcea, menținută luni, 19 aprilie 2021, de Curtea de Apel Constanța, compania de asigurare a cerut instanței de judecată să-i oblige pe angajatul Serviciului Județean de Ambulanță, dar și instituția, la plata în solidar a sumei de 4.476 de lei.

Banii reprezentau suma pe care societatea o achitase pentru reparațiile autovehiculuilui avariat.

Se arată în documentul menționat anterior, citat pe Jurindex, că „la data de (...)2017, în curtea Spitalului Clinic de Urgență (...), pârâtul R.I., ambulanțier al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, în timp ce manevra o targă mobilă de transport pacienți, a produs avarii autoturismului cu numărul de înmatriculare (...)“.

„Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO al autovehiculului avariat, a fost notificată și a deschis dosarul de daună nr. xxxxxxxxx (f. 9-21 ), achitând suma de 4.476 lei“, se arată în Hotărârea nr. 314/2020, citată pe www.rolii.ro.

Spus pe scurt, potrivit actelor dosarului, ambulanțierul s-ar fi aplecat să ia o hârtie ce îi căzuse pe jos, moment în care targa a alunecat și i-a lovit autoturismul persoanei asigurate, provocându-i ușoare avarii.

În aceste condiții, societatea de asigurare s-a îndreptat apoi împotriva SAJ Tulcea și a ambulanțierului, pentru a recupera suma achitată.

În primă instanță, Judecătoria Tulcea a admis acțiunea companiei și a decis ca Serviciul de Ambulanță Județean Tulcea și angajatul său să achite suma solicitată în proces.

Hotărârea însă a fost schimbată total în apel, de către Tribunalul Tulcea, care a decis respingerea acțiunii.


Prima hotărâre, schimbată în apel

„Din considerentele hotărârii atacate, reiese că instanța de fond a reținut săvârșirea unei fapte ilicite de către prepus, faptă ce constă în manevrarea cu neglijență a tărgii mobile de transport pacienți. S-a mai arătat că acest aspect a fost recunoscut și de către pârâtul R. I. în cadrul interogatoriului administrat din oficiu de către instanță.

Tocmai acest aspect a fost criticat atât de către apelantul R.I., cât și de apelantul Serviciul de Ambulanță Tulcea“, se arată în Hotărârea nr. 314/2020, reconfirmată de Curtea de Apel Constanța.

Astfel, judecătorii au apreciat că „analizând probele administrate în fața instanței de fond, se constată că fapta ilicită nu este dovedită“.

„Incidentul s-a produs în incinta Unității de Primiri Urgențe, în parcarea destinată staționării ambulanțelor, spațiul fiind amenajat de o așa manieră, încât să permită accesul acestora, dar și pentru a facilita operațiunile de manevrare a tărgilor și aparaturii necesare“, au arătat judecătorii în motivarea hotărârii prin care au respins acțiunea, potrivit www.rolii.ro.

„Apelantul (nr., angajatul SAJ Tulcea) a arătat că după transportarea unui pacient la UPU Tulcea, a revenit la mașin ă , a pus targa la ușa ambulanței și s-a aplecat pentru a lua o hârtie căzută pe jos, moment în care targa a alunecat și a lovit autoturismul persoanei asigurate, producându-i ușoare avarii“, potrivit instanței

„Se constată așadar, că alunecarea tărgii, fără a fi acționată într-un mod defectuos de către ambulanțier, a fost cauza acestui incident. Nicio eventuală inacțiune a celui care manipula targa nu poate fi reținută, (...) , incidentul producându-se într-un mod accidental“, conform www.rolii.ro.

Judecătorii au mai arătat că „tocmai de aceea este și creat un spațiu destinat exclusiv parcării autoturismelor aflate în dotarea Unității de Primire Urgențe, pentru a fi evitate eventualele incidente și pentru a facilita manevrarea tărgilor aflate în dotare“.

În acest context, instanța de apel, confirmată de cea de recurs, a apreciat că „rezultă cu evidență așadar, că , dacă persoana al cărei autoturism a fost avariat, ar fi parcat regulamentar, și nu la o distanță de cca 3 m de locul unde era staționată ambulanța, acest incident nu ar fi avut loc“.

Așa cum am precizat anterior, luni, 19 aprilie 2021, dosarul a fost închis definitiv, la circa doi ani de la deschiderea sa, în urma deciziei luate în recurs de Curtea de Apel Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, la judecată cu DSP. Procesul, pe lista de ședințe a Judecătoriei Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii