Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 13 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa Județeană de Pensii Constanța a declarat recurs în procesul privind plata unor diferențe salariale către o angajată

ro

13 May, 2026 16:31 173 Marime text
sursa foto: Pixabay

Casa Județeană de Pensii Constanța a atacat cu recurs hotărârea prin care Tribunalul Constanța a obligat instituția să achite unei angajate diferențe salariale aferente perioadei ianuarie–noiembrie 2022.
 
Dosarul 794/118/2024* a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 12 mai 2026, în cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”. În cauză, Claudia Corina Năstase figurează ca intimat-reclamant, iar Casa Județeană de Pensii Constanța are calitatea de recurent-pârât.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Litigiul a început inițial la Tribunalul Constanța - Secția I civilă, unde reclamanta a solicitat obligarea instituției la plata diferențelor dintre salariul efectiv încasat și salariul stabilit printr-o decizie, precum și diferențe aferente sporului pentru condiții vătămătoare, pentru perioada 01.01.2022–28.11.2022.
 

Potrivit Rejust.ro, reclamanta a susținut că, în urma unor hotărâri judecătorești definitive obținute anterior, Casa Județeană de Pensii Constanța i-a recalculat salariul la nivelul maxim corespunzător funcțiilor similare și a emis o decizie administrativă de salarizare, însă nu a achitat integral drepturile aferente anului 2022.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
În cursul procesului, Casa Județeană de Pensii Constanța a invocat excepția necompetenței materiale a Secției I civile, arătând că litigiul privește raportul de serviciu al unui funcționar public și trebuie judecat de Secția de contencios administrativ și fiscal.

 
Tribunalul Constanța - Secția I civilă a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.
 
Ulterior, dosarul a fost reînregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal, care a analizat fondul cauzei și a constatat că decizia stabilea salariul de bază al reclamantei în cuantum de 7.026 lei „începând cu 19.07.2019”, fără să limiteze aplicarea acestuia la 31 decembrie 2021.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Potrivit Rejust.ro, instanța a apreciat că actul administrativ de salarizare produce efecte atât timp cât nu este revocat sau anulat și că reclamanta era îndreptățită la plata diferențelor salariale și pentru perioada 01.01.2022–28.11.2022.
 

Prin Hotărârea nr. 337/2026, pronunțată la 13 martie 2026, Tribunalul Constanța a obligat Casa Județeană de Pensii Constanța să plătească diferențele nete rezultate din salariul de bază efectiv achitat și salariul stabilit prin decizia administrativă, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare până la plata efectivă.
 
În schimb, instanța a respins cererea privind diferențele aferente sporului pentru condiții vătămătoare, reținând că acest spor este supus regulilor de plafonare stabilite anterior în litigiile dintre părți.
 
În prezent, cauza se află în faza de recurs la Curtea de Apel Constanța, fără ca un termen de judecată să fi fost stabilit până în acest moment.
 
Pentru documentarea materialului s-au folosut informații de pe platformele portaljust.ro și rejust.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Primăria Mihail Kogălniceanu contestă la Curtea de Apel Constanța decizia CNSC privind grădinița „Piticot” (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii