Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, obligată la revizuirea unei pensii

ro

07 Mar, 2020 00:00 34430 Marime text

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a fost obligată în instanţă la revizuirea unei pensii! Decizia nu este definitivă. Conform portalului instanţelor de judecată, în dosarul 1615/112/2019, judecătorii Secţiei I Civile din Tribunalul Bistriţa Năsăud au dispus obligarea Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale la „revizuirea pensiei reclamantului, stabilită prin decizia de actualizare nr. (...) 2018, prin luarea în considerare la calcularea pensiei actualizate conform art. 60 din Legea nr. 223/2015, a majorării de 5% prevăzute de OUG 57/2015“.


Mai mult, Casa de Pensii Sectorială a mai fost obligată la „actualizarea pensiei reclamantului, stabilită prin decizia de actualizare nr. 140772/2 din (...) 2018, cu rata medie a inflaţiei pe anul 2017 şi aplicarea la pensia astfel stabilită a sporului de 9% prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015“.


„Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa dintre pensia achitată reclamantului începând cu data de (...).2017 şi pensia revizuită, sumă actualizată cu rata inflaţiei de la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra acestei sume actualizate, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud“, potrivit minutei judecătoreşti.


De precizat că, într-un alt dosar, judecătorii Secţiei a III-a - Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Bihor au admis acţiunea formulată de trei militari în contradictoriu Ministerului Apărării Naţionale!


Conform datelor oficiale, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanţii Gheorghe Dan Moza, Florin Marius Cernea şi Iuliu Vişoiu, în contradictoriu cu pârâtul MApN - UM 02000 Buzău. Pe cale de consecinţă, Tribunalul Bihor a dispus obligarea Ministerului Apărării Naţionale la calcularea şi acordarea către reclamanţi a soldei de funcţie, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară, garantat, în plată de 1.450 lei, conform HG nr. 1/2017, începând cu data de 1.02.2017, de 1.900 lei, conform HG nr. 846/2017, începând cu data de 1.01.2018, de 2.080 lei, conform HG nr. 937/2018, începând cu data de 1.01.2019.


Mai mult, Ministerul Apărării Naţionale a mai fost obligat să calculeze şi să acorde reclamanţilor sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, prin raportare la sumele menţionate mai sus pentru perioadele aferente prevăzute de hotărârile de guvern menţionate.


Tot Ministerul Apărării Naţionale a mai fost obligat la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre solda de funcţie, care a fost achitată efectiv până la momentul trecerii în rezervă a fiecăruia, şi sumele rezultate după calcularea soldei de funcţie cuvenite, conform dispoziţiilor de mai sus şi a sumelor compensatorii, actualizate conform cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la fiecare scadenţă şi până la plata integrală.


Citeşte şi:

Victorie în instanţă pentru trei militari împotriva Ministerului Apărării Naţionale!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii