Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție emis în favoarea mamei sale
Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție emis în favoarea
10 Jul, 2026 08:35
ZIUA de Constanta
152
Marime text
152
Marime text

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încălcat în mod repetat măsurile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu și ulterior printr-un ordin de protecție emis de instanță, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni.
Potrivit procurorilor, la data de 8 iulie 2026 a fost formulată propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cercetat pentru încălcarea, în formă continuată, a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, precum și pentru încălcarea ordinului de protecție.
Anchetatorii susțin că, după emiterea ordinului de protecție provizoriu, pe 16 iunie 2026, de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, apropiindu-se la mai puțin de 50 de metri de aceasta și lăsând dispozitivul electronic de supraveghere într-o anexă din curtea imobilului.
De asemenea, acesta ar fi încălcat măsurile de protecție și în zilele de 19 iunie și 20 iunie 2026, apropiindu-se din nou de victimă și de locuința acesteia, deși avea interdicție.
Ulterior, după emiterea unui ordin de protecție de către Judecătoria Răducăneni, la 23 iunie 2026, inculpatul ar fi încălcat din nou restricțiile, pe 28 iunie, apropiindu-se la mai puțin de 50 de metri de victimă și de domiciliul acesteia. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Răducăneni a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Date oficiale
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni este abilitată să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:
La data de 08.07.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul major C.D., pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu în formă continuată, prevăzută de art. 47 alin. 2 și 3 din Legea 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, prevăzută de art. 47 alin. 1 și 3 din Legea 217/2003, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Cod penal. În fapt, s-a reținut că inculpatul a încălcat măsurile din ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că ulterior emiterii acestuia în data de 16.06.2026 de către organele de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răducăneni:
-la data de 16.06.2026, în jurul orei 21:50, inculpatul C.D. s-a deplasat la locuința mamei sale A.A., s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de victimă și a lăsat dispozitivul de supraveghere (telefon SIME) al agresorului într-o anexă ditr-un imobil din curtea victimei.
-la data de 19.06.2026, inculpatul C.D. s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia
-la data de 20.06.2026 inculpatul C.D., s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia.
În continuare, ulterior emiterii ordinului de protecție de către Judecătoria Răducăneni prin Sentința Civilă la data de 23.06.2026, în data de 28.06.2026, inculpatul C.D. s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri față de victima A.A. și locuința acesteia.
La aceeaşi dată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Răducăneni a dispus admiterea propunerii şi luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat pe o perioadă de 30 de zile.
Anterior, la data de 07.07.2026, organele de poliţie din cadrul IPJ Iaşi – Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni au luat faţă de suspectul D.C. măsura reţinerii, pe o durată de 24 de ore.
Cercetările în această cauză sunt efectuate de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Iaşi – Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


