Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare la Judecătoria Constanța! Prejudiciul este imens

ro

16 Mar, 2023 16:25 1653 Marime text



Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.03.2023, până la data de 13.04.2023, inclusiv, a inculpaţilor B.A.V. şi L.I.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228-229 alin. 1 lit. b şi d şi alin. 3 lit. f Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:

În perioada 20-23.02.2023, pe timp de noapte, inculpaţii B.A.V. şi L.I.D., după ce au forţat uşile de acces şi au rupt sigiliile CFR a trei locomotive aflate în depoul CF Palas, au pătruns în interiorul lor şi apoi au urcat pe ele, după care au secţionat de la două dintre acestea mai multe fire şi cabluri electrice, pe care şi le-au însuşit.

Ulterior, în noaptea de 05/06.03.2023, cei doi inculpaţi au pătruns în alte două locomotive aflate în acelaşi depou, prin forţarea gurilor de ventilaţie şi a uşilor de acces, au urcat pe ele, iar apoi au sustras cablurile de alimentare ale acestora.

Valoarea prejudiciului a fost aproximată la suma de 1.000.000 de lei pentru fiecare locomotivă afectată.

La data de 15.03.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.03.2023 până la data de 13.04.2023 inclusiv, a inculpaţilor B.A.V. şi L.I.D.

   Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii