Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:58 25 09 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

ro

06 Jan, 2022 16:23 7552 Marime text


Judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis în această seară, ca fondată, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa cu privire la arestarea unei femei, de 34 de ani, din Constanța, (Camelia G.), suspectată de trafic de persoane și proxenetism.
 
Instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive în lipsă faţă de inculpată pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 06.01.2022, până la data de 04.02.2022, inclusiv.
 
Magistrații au respins, ca nefondată, cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
 
Hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă.
 
Potrivit unor surse, femeia arestată azi de Tribunalul Constanța, sprijinită de un bărbat, de 54 de ani, tot din Constanța, ar fi exploatat sexual o tânără, de 22 de ani, din Constanța, în afara țării.
 
Și bărbatul va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventiv.

Ancheta continuă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii