Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:39 21 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

American acuzat că îşi viola prietenii. Tribunalul Constanţa, un nou termen în faza camerei preliminare

ro

07 Aug, 2019 00:00 406 Marime text
Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa au acordat un nou termen, în faza camerei preliminare, în dosarul cetăţeanului american suspectat că şi-ar fi agresat sexual doi amici! Noul termen a fost stabilit pentru data de 19 august.
 
Cetăţeanul american a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ultraj contra bunelor moravuri şi influenţarea declaraţiilor.
 
Conform procurorilor, la data de 12 iunie 2018, doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat faptul că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos (benzodiazepine), după care ar fi fost agresaţi sexual.
 
„Poliţiştii constănţeni din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au organizat o acţiune complexă în noaptea de 24/25.06.2017, pe raza staţiunii Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat. Ulterior au fost efectuate percheziţii la locuinţa bărbatului şi asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conţin benzodiazepine, recipienţi cu lichide susceptibile a conţine benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor şi diferite obiecte destinate obţinerii satisfacţiei sexuale“, se mai arată într-o informare a procurorilor.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii