Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acuzații oficiale Procurorii DIICOT au obținut în instanță ca mai multe persoane din Piața Chiliei să rămână în arest

ro

08 Aug, 2020 00:00 2179 Marime text
 
Tot în acest caz, alte șase persoane se află sub control judiciar. Inculpații sunt acuzați de trafic de droguri.
 
Tribunalul Constanța a decis ieri, la cererea procurorilor DIICOT Constanța, menținerea în stare de arest preventiv a nouă dintre cele 15 persoane cercetate în dosarul drogurilor din Piața Chiliei. Decizia nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Tot în acest caz, alte șase persoane se află sub control judiciar. Cei 15 inculpați sunt cercetați de procurorii DIICOT Constanța.
 

Iată decizia Tribunalului Constanța

 
„Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţii (...), măsură ce urmează a fi verificată până la data de 04.09.2020. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de (...), măsură ce urmează a fi verificată până la data de 04.09.2020. (....) Respinge cererile de revocare a măsurii preventive a arestului preventiv formulată de (...) ca nefondată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpaţii (...). Respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpaţii: (...).Respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpata (...). Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare“
 
Conform anchetatorilor, inculpații sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
 
Potrivit DIICOT Constanța, în perioada ianuarie 2018 – martie 2020, pe raza județului Constanța, s-a constituit un grup infracțional organizat specializat în procurarea și punerea în vânzare, pe raza municipiului Constanța, de canabis și substanțe psihoactive noi.
 
În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi procurat substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive din China, utilizând aplicații criptate, iar pentru a împiedica identificarea acestora, au efectuat comenzile pe numele unor persoane care nu aveau legătura cu gruparea infracțională.
 
Citește și: 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii