Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internaţională a Familiei, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul“ (galerie foto)

ro

17 May, 2017 00:00 2521 Marime text
Începând cu anul 1995, ziua de 15 mai este sărbătorită în întreaga lume, fiind dedicată familiei şi considerându-se a fi un bun prilej pentru adulţi şi copii să petreacă timp împreună.
 
Nucleul societăţii, familia are un rol deosebit de important în promovarea educaţiei timpurii, oferind, în acelaşi timp, posibilităţi de învăţare de-a lungul întregii vieţi pentru copii şi tineri.
 
În cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul“ Constanţa, Ziua Internaţională a Familiei a fost sărbătorită într-un mod SPECIAL, întrucât în aceeaşi zi s-a sărbătorit şi Ziua Şcolii.
 
„Cu acest prilej, s-au desfăşurat activităţi organizate sub forma atelierelor de lucru, la care au participat cadrele didactice, beneficiarii centrului, cărora li s-au alăturat beneficiari ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă «Maria Montessori» Constanţa, precum şi părinţii elevilor. În cadrul atelierelor, copiii au cântat şi au dansat, au făcut experimente, au pictat şi au participat la concursuri sportive“, a povestit directorul Centrului „Delfinul“, prof. Simina Radoslav.
 
Desfăşurarea optimă a activităţilor a fost posibilă şi datorită implicării voluntarilor - elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ din Constanţa, precum şi a invitaţilor - cadre didactice de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori“ Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii