Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța, la o nouă reuniune transnaţională în proiectul de promovare a sportului în aer liber fără costuri majore (GALERIE FOTO)

ro

12 Nov, 2021 20:50 1168 Marime text
  • Din delegația UOC au făcut parte și reprezentanți ai învățământului preuniversitar din Constanța, dar și ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.
Reuniuniunea s-a desfăşurat în localitatea Sulmona (Italia) și a avut scopul de a semna un acord general în cadrul proiectului OPS, pentru dezvoltarea organizării unor evenimente comune de alergare în 2022, în diferite țări europene, sub patronajul marelui poet Publius Ovidius Naso.

Din delegația UOC au făcut parte și reprezentanți ai învățământului preuniversitar din Constanța, dar și ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de Universitatea Ovidius din Constanța (UOC)

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 10-11 noiembrie 2021, la cea de-a treia întâlnire transnaţională din cadrul proiectului OPEN AIR SPORT (OPS), cod 613542-EPP-1-2019-1-BE-SPO-SSCP, finanţat cu 59.500 EUR prin Programul Erasmus Plus, informează prof.univ.dr. Alin Larion, managerul proiectului.

Potrivit sursei citate, reuniuniunea s-a desfăşurat în localitatea Sulmona (Italia) și a avut scopul de a semna un acord general în cadrul proiectului OPS, pentru dezvoltarea organizării unor evenimente comune de alergare în 2022, în diferite țări europene, sub patronajul marelui poet Publius Ovidius Naso.

„În cadrul întâlnirii am purtat discuții în vederea organizării unei curse transnaționale care să reunească pe de-o parte, sportivi de performanță, iar pe de altă parte, sportivi amatori, dornici de mișcare în aer liber. Evenimentul se va intitula “Ovidio Running” și se va desfășura în mai multe orașe din Europa, printre care se vor regăsi, cu siguranță, Constanța și Sulmona”, a precizat Alin Larion.

Din delegația UOC au făcut parte și reprezentanți ai învățământului preuniversitar din Constanța, dar și ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Proiectul OPEN AIR SPORT promovează desfășurarea activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în medii naturale. De asemenea, acesta mai vizează crearea de conexiuni între activitățile sportive, cultura locală și noile tehnologii. El este implementat în perioada ianuarie 2020 - decembrie 2021 şi realizat în cadrul unui consorţiu format din patru organizații, al cărui lider este European Platform for Sport Innovation (Belgia). Ceilalţi parteneri instituționali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), European Culture and Sport Organization (Italia) și SPORTCAMP SA (Grecia).

Sursa foto:UOC 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii