Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:21 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la un eveniment internațional de promovare a handbalului

ro

08 Jul, 2024 13:25 459 Marime text


Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la „International Training and Handball Festival”, eveniment desfășurat la Chieti (Italia), în cadrul proiectului „Handball International Education Project” (HIEP), finanțat prin Programul european Erasmus Plus.

La manifestare au participat peste 20 de antrenori, sportivi și pasionați de handbal, din Belgia, Grecia, Italia și România, transmite un comunicat de presă pus la dispoziție de UOC. 

„Prima parte a evenimentului a cuprins o sesiune de formare bazată pe o metodologie de educație non-formală și a inclus explicații teoretice preluate din manualul antrenorilor, material realizat în cadrul proiectului. În partea a doua au fost desfășurate activități experimentale în care participanții au pus în practică ceea ce au învățat în timpul instruirii teoretice, sub forma unor exerciții de antrenament și a unor meciuri amicale.

În perioada următoare, fiecare echipă va organiza, în propria țară, ateliere prin care să promoveze în rândul antrenorilor de handbal cunoștințele dobândite pe durata evenimentului din Italia”, a precizat conf. univ. dr. Dragoș-Florin Teodor, managerul proiectului HIEP din partea UOC.

Obiectivul proiectului proiectului „Handball International Education Project” este de a promova formarea și perfecționarea antrenorilor de handbal la nivel european, cu scopul creșterii ratei de participare a tinerilor la activități sportive.

Proiectul „Handball International Education Project” (HIEP), contract nr. 101090905, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada februarie 2023 - ianuarie 2026, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Italian Handball Federation (Italia) - instituție coordonatoare, Universitatea Ovidius din Constanța (România), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Olympiacos SFP (Grecia), CJT Solutions (Grecia), Master Group Sport (Italia), L’Orma (Italia).


Citește și:

Universitatea Ovidius din Constanța scoate la concurs mii de locuri pentru studii de licență și alte peste 3.000 de locuri la programele de master
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii