Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei medalii de bronz pentru echipa României la Olimpiada Internaţională de Biologie 2022

ro

18 Jul, 2022 20:22 2554 Marime text
Olimpiada de Biologie. Foto: Ministerul EducațieiEchipa României a obţinut trei medalii de bronz la a XXXIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie (10 - 18 iulie, Erevan, Armenia).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, cei trei elevi premiați sunt Iustina Roșu (Colegiul Național „Tudor Vianu” din București), Ștefan Ionel Dumitrescu (Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov) și David Andrei Vlad (Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău). Ștefan Ionel Dumitrescu a obținut și Premiul al II-lea în cadrul temei Proiecte științifice.

Din lotul național a făcut parte și Alexandru Cristian Băgăianu (Colegiul Național „Sfântul Sava” din București).

Delegația României a fost însoțită de prof. dr. Adelhaida Kerekes (Inspectoratul Școlar Județean Cluj), coordonator și membru în juriul internațional, respectiv conf. dr. Dorina Podar (Facultatea de Biologie-Geologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) - membru în juriul internațional.

„Rezultatele sunt îmbucurătoare și foarte frumoase, având în vedere că elevii calificați sunt în clasele a IX-a și a X-a. Experiența acestui an le îmbunătățește potențialul științific și îi încurajează pentru următoarea Olimpiadă Internațională de Biologie”, a declarat prof. dr. Adelhaida Kerekes, coordonatoarea lotului olimpic.


Pregătirea lotului s-a desfășurat la Facultatea de Biologie-Geologie din Cluj-Napoca (UBB Cluj-Napoca) și la Facultatea de Biologie din cadrul Universității București.

La ediția din acest au fost prezenți peste 240 de elevi din 62 de țări. Echipa României s-a clasat în primele 20 de țări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii