Ministrul Educației - „Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale“
Ministrul Educației - „Nu voi propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale“
160
Marime text
Ministrul Educației, Mihai Dimian a transmis că nu va propune Guvernului reducerea sprijinului anual acordat elevilor prin bursele sociale.De asemenea, acesta a menționat că dimpotrivă, prin creșterea cu aproximativ 7% a pragului de venit pentru eligibilitate, estimăm o creștere a numărului elevilor care vor putea beneficia de bursă socială.
Ieri s-a încheiat perioada de consultare publică a proiectului.
PRECIZĂRI:Mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat civilizat punctele de vedere și, cu precădere, celor care au transmis Ministerului Educației și Cercetării observații și propuneri concrete în cadrul procesului de consultare publică.
De ce am dat curs acestei propuneri pentru a fi pusă în consultare publică?
Din ceea ce am putut observa, discuția s-a concentrat asupra perioadei de acordare a burselor sociale. Precizez că proiectul nu a pus în dezbatere doar perioada de acordare a burselor, ci și cuantumul minim lunar al acestora.
Prin urmare, o variantă cu un cuantum lunar mai mare, acordat pe durata activităților didactice, poate fi analizată în raport cu varianta distribuirii sprijinului pe întregul an, fără ca aceasta să presupună automat diminuarea sprijinului anual acordat elevului.
Bursa socială este o formă de sprijin acordată „în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”. Din acest motiv, finalitatea educațională poate fi mai bine atinsă prin corelarea ei directă cu perioada activităților școlare. Există multe alte state europene care nu acordă burse sociale pe perioada vacanței, deși finanțarea educației este mult mai consistentă decât în România.
În același timp, afirmația că „sărăcia nu intră în vacanță” este un argument legitim pentru acordarea burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare. Combaterea sărăciei trebuie să fie o preocupare permanentă a statului. Dar mecanismul pricipal de protecție socială destinat explicit acestui obiectiv este dat de Legea privind venitul minim de incluziune. Acea lege reglementează explicit acest mecanism în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. În cadrul venitului minim de incluziune este inclus și „b) ajutor pentru familia cu copii - ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. 9 alin. (3) lit. b), care au în întreţinere unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului şi stimulării participării acestuia în sistemul de educaţie.”
Pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic, venitul minim de incluziune are ca principal obiectiv protecția socială. Bursa socială este un mecanism suplimentar de suport pentru acești copii și are ca obiectiv susținerea participării lor la activitățile didactice.
În concluzie, mai mulți copii eligibili, fără diminuarea sprijinului anual acordat fiecăruia — acesta este principiul de la care voi porni în propunerea pe care o voi trimite către Comisia de Dialog Social și o voi susține în Guvern - conform ministrului Mihai Dimian
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


