Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:30 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect cu tradiţie „Adoptă un boboc!“, îndemn al Organizaţiei Studenților Basarabeni din Constanța

ro

07 Oct, 2014 00:00 2426 Marime text
Organizația Studenților Basarabeni (OSB) din Constanța, în parteneriat cu Federația Asociaților de Basarabeni din România (FAB România), a lansat proiectul „Adoptă un boboc“ care se desfăşoară în perioada 1 - 12 octombrie.
 
Organizatorii îşi propun ca, prin intermediul acestui proiect, să faciliteze procesul de adaptare la un nou mediu academic a studenților și liceenilor basarabeni, care sunt încurajaţi, în acelaşi timp, să se bucure de adevărata viață studențească.
 
„De doi ani, am înfiinţat un departament în care ne ocupăm şi de liceeni. Dacă studenţii sunt deja majori, au 18 - 19 ani, liceenii sunt mai mici şi noi avem grijă de ei să se adapteze. La activităţi vor fi opt - zece echipe. Pe lângă cinci - şase studenţi, vor fi doi sau trei liceeni într-o echipă“, a declarat Vlad Gîra, vicepreşedinte OSB Constanţa.
 
În acest context, începând de mâine, vor fi organizate o serie de activităţi. Astfel, participanţii la proiect vor vizita Muzeul Marinei Române, Muzeul de Istorie Naţională și Arheologie Constanţa, Moscheea „Carol I“ şi Cazinoul. Pe 9 octombrie, la Lake View, va avea loc Campionatul OSB Constanța la bowling, pe 10 octombrie este programată o vizită la Delfinariu, pe 11 octombrie, va avea loc un city rally, eveniment intitulat „Cunoaște-ți comunitatea“, iar pe 12 octombrie se va desfăşura o serată cultural-artistică în stil basarabean.
 
„Desfăşurarea activităţilor se va realiza cu studenţii de la Universitatea «Ovidius» şi cu cei de la Universitatea Maritimă din Constanţa. În cadrul activităţii city rally, le vom da echipelor zece task-uri. De exemplu, să meargă la City Mall să facă o horă sau la Cazinoul din Mamaia şi să facă un flash mob. Astfel, ei vor cunoaşte locurile din Constanţa mai bine“, a subliniat vicepreşedinte OSB Constanţa.

OSB Constanța este o echipă de studenți basarabeni care urmează cursurile academice în Constanța. Organizaţia a fost înfiinţată în anul 2008 și, de atunci, a reușit să se facă auzită atât la nivel local, cât și pe plan național. Scopul său îl constituie educarea, formarea și dezvoltarea tinerilor elevi, studenţi, masteranzi, medici rezidenţi şi doctoranzi basarabeni din Constanța în spiritul valorilor democratice. Un obiectiv important îl constituie promovarea românismului, a identității naționale și a adevărului istoric. Totodată, organizaţia îşi propune să reprezinte studenții și interesele acestora în fața instituțiilor de învățământ şi a autorităților.
 
Amintim deja tradiţionalele evenimente organizate anual de OSB Constanța: „Adopta un Boboc“, „Balul Bobocilor Basarabeni“, „1 decembrie“, „Festivalul Zilele Basarabiei“. Acțiunile respective au atât scop cultural, cât și de prezentare a tradiției de peste Prut, dar sunt îmbinate întotdeauna cu distracția. De precizat că, în fiecare an, OSB își asumă responsabilitatea de a prelua și a ajuta studenții nou veniți la Constanţa în procesul de acomodare și de integrare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii